Cum trebuie întreţinută proteza dentară

1 2 jpg jpeg

Pe măsura înaintării în vârstă, unii dintre noi suntem nevoiţi să purtăm proteză dentară pentru a înlocui dinţii lipsă. Există câteva măsuri pe care este bine să le respectăm pentru ca aceasta să se menţină într-o stare corespunzătoare.

În zilele noastre, protezele nu mai sunt la fel de incomode precum cele ale bunicilor noştri. Desigur, proteza nu poate da aceeaşi senzaţie ca dinţii naturali, necesită o perioadă de acomodare, dar noile modele sunt cu mult mai estetice şi mai confortabile.

Momentul când este necesar un astfel de dispozitiv este sugerat de medicul stomatolog şi diferă de la o persoană la alta. Unii dintre noi au o dantură mai bună şi mai bine întreţinută (igienă şi tratamente stomatologice făcute la timp), alţii nu.

De reţinut ar fi însă că, indiferent de categoria din care facem parte, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să ştim cum să întreţinem proteza dentară, fie că este una parţială sau totală. Cât durează până te obişnuieşti Senzaţia de disconfort poate ţine câteva săptămâni sau chiar luni, depinde de la caz la caz. E suficient să-ţi aminteşti că până şi o plombă sau o coroană dentară o simţi ca fiind un corp străin, dar senzaţia dispare cu timpul. Când se pune proteză dentară trebuie să ne obişnuim din nou să mestecăm şi să vorbim.

Până când muşchii obrajilor şi limba se vor obişnui să susţină proteza, vom avea senzaţia că proteza stă să cadă. Proteza dentară se poartă tot timpul, numai aşa te poţi obişnui cu acest „corp străin”, atât de necesar totuşi. Scoaterea protezei în timpul somnului va întârzia adaptarea.

Acum e momentul să ne amintim de reclamele cu pastele adezive care fac ca proteza mobilă să se fixeze bine pe gingie pentru o anumită perioadă de timp. Acestea se găsesc în farmacii şi sunt sub formă de unguent, pudră adezivă sau pernuţe adezive.

Iar fiindcă în mod normal, cu vârsta, apar schimbări la nivelul gurii şi fenomene de retragere a gingiei care pot duce la slăbirea protezei, probleme de masticaţie şi iritarea gingiilor este necesar un control la stomatolog cel puţin o dată pe an.

De ce să ţii cont • Este foarte important să respecţi unele măsuri privind îngrijirea protezei dentare. După curăţarea cu o periuţă de dinţi şi o pastă de dinţi neabrazivă, este bine să foloseşti o soluţie dezinfectantă. Aceasta din urmă se obţine prin dizolvarea unei tablete speciale în jumătate de pahar cu apă o dată pe zi.

• Evită să foloseşti detergenţi casnici pentru curăţarea protezelor.

• În primele zile după montarea protezei, nu consuma alimentele tari: migdale, caramel, nuga.

• Curăţarea protezei este indicat să se facă seara, înainte de culcare, iar noaptea trebuie ţinută într-un pahar cu apă rece. Evită să o ţii în apă caldă, pentru că se poate deforma.

• Pentru a nu se sparge, proteza trebuie manevrată cu grijă, de preferat deasupra unui prosop, pentru că există riscul de a se sparge.

• Înainte de fixarea protezei, gingiile trebuie igienizate cu o perie cu dinţi moi.

• Proteza trebuie schimbată dacă jenează sau alunecă.

• În cazul unei defecţiuni, proteza nu trebuie reparată acasă. În acest caz, adresează-te medicului.