Ce tulburări digestive semnalează boli inflamatorii

1 2 jpg jpeg

Boala inflamatorie intestinală se referă la un grup de afecţiuni ale sistemului digestiv, care au ca principal simptom inflamaţia. Principalele boli inflamatorii intestinale sunt colita ulceroasă şi boala Crohn. În funcţie de nivelul inflamaţiei se poate stabili stadiul bolii: dacă este severă, afecţiunea este activă, iar dacă simptomele se diminuează, este în remisie.

Proteina din lapte poate fi un duşman

,,Neelucidate complet, cauzele bolilor inflamatorii intestinale pot fi doar intuite. Principalele manifestări sunt afectarea sistemului imunitar al organismului şi apariţia unei reacţii inflamatorii a tractului intestinal. Cu tratament şi dietă, această inflamaţie poate fi ţinută în frâu pentru a nu se produce o deteriorare a peretului intestinal şi apariţia sângerărilor şi a crampelor. Cel mai incriminat antigen din seria celor care se bănuieşte că stau la baza declanşării bolilor inflamatorii intestinale este proteina din laptele de vacă. De asemenea, problemele mai pot fi puse şi pe seama unei reacţii imune a organismului", explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

Renunţarea la fumat, de mare ajutor

,,Singura măsură cu adevărat eficientă în ameliorarea simptomelor bolilor inflamatorii intestinale este renunţarea la fumat.

Din păcate, nu există o dietă despre care să se poată afirma că previne apariţia acestor afecţiuni, însă un anumit regim alimentar, recomandat de medic, poate ameliora simptomele", susţine dr. Luca.

Citeşte continuarea articolului aici