Copilul tău adolescent ştie că nu are voie să folosească telefonul mobil după ora 22.00, dar l-ai surprins de mai multe ori când trimitea mesaje după miezul nopţii. E evident că tu, ca părinte, ai toate motivele să fii supărat şi să vrei să îl pedepseşti. Dar cum?

Unii adolescenţi nu respectă regulile doar pentru a testa limitele adulţilor, a vedea cât de mult pot să întindă coarda. De exemplu, dacă părinţii le spun că un astfel de comportament va avea o anumită consecinţă, ei pot face acel lucru pentru a vedea dacă într-adevăr vor suferi consecinţele promise. Adolescenţii sunt predispuşi să se abată de la norme când părinţii nu aplică pedepsele anunţate sau când limitele nu sunt clar definite.

Nici regulile prea rigide nu dau rezultate

Unii părinţi încearcă să-şi păstreze controlul asupra adolescentului impunându-le o listă infinită de reguli. Când copilul nu se supune, adultul se înfurie şi impune alte câteva reguli, poate chiar mai restrictive. De cele mai multe ori, tensiunile se agravează. Cu cât încerci să controlezi mai mult viaţa copilului tău, cu atât acesta se va opune mai mult. Desigur, disciplina este benefică, atunci când e aplicată cu măsură. Dar disciplina nu înseamnă neapărat pedepsirea, provocarea suferinţei.

După faptă şi răsplată

Ceea ce contează este ca adolescentul să devină conştient de responsabilitatea lui şi, mai ales, să încerce să repare ceea ce a făcut greşit. Nu şi-a îndeplinit obligaţiile legate de treburile casnice? Va primi alte sarcini, poate mai neplăcute. A insultat pe cineva? Trebuie să-şi ceară scuze. A provocat o pagubă? Repară sau achită costurile reparaţiei din banii de buzunar. A depăşit ora la care i s-a spus să sosească acasă? Va trebui să vină mai devreme data viitoare. Este mai eficient să-l pui la treabă, decât să nu-l laşi să iasă din casă câteva zile sau să-i aplici alte pedepse care să-l priveze de anumite libertăţi. Scopul final este ca el să admită că acţiunile sale au consecinţe şi că este de datoria lui să şi le asume.

Citeşte şi: Cum îl ajuţi pe adolescent să fie mai responsabil


Cum procedăm

Exprimă-te clar. Un adolescent trebuie să ştie exact ce aştepţi de la el şi ce consecinţe va suporta dacă nu ascultă. Sugestie: Pune pe hârtie regulile pe care doreşti să le respecte. Când le formulezi, întreabă-te: „Sunt prea multe? Sau prea puţine? Sunt utile în acest moment? Este adolescentul meu suficient de matur pentru a înţelege aceste reguli?“
Dă dovadă de consecvenţă. Dacă un adolescent este pedepsit săptămâna aceasta pentru ceva ce a făcut şi săptămâna trecută, i se va părea că este nedreptăţit şi nu va înţelege ce se întâmplă. Sugestie: Asigură-te că aplici pedeapsa imediat şi că ea este pe măsura „infracţiunii“.

Adaptează regulile din mers. Dă-i adolescentului mai multă libertate pe măsură ce devine mai responsabil, stabileşte regulile împreună cu el.

Sugestie: Fă-ţi timp să discuţi regulile cu adolescentul. Poţi chiar să-l întrebi despre opiniile sale cu privire la posibilele sancţiuni. Adolescenţii sunt mult mai dispuşi să respecte regulile la stabilirea cărora au contribuit şi ei.
Ajută-l să-şi formeze caracterul. Obiectivul tău nu este doar acela de a-l face pe adolescent să respecte ordinele. Este necesar ca el să-şi dezvolte conştiinţa şi să îşi formeze caracterul.

Evită violenţa fizică. Rezistă tentaţiei de a-l brusca: violenţa fizică este o recunoaştere a slăbiciunii. Pe scurt, exprimă-ţi dezacordul profund. Stăpâneşte-te şi anunţă-l pe un ton calm că îl chemi peste un sfert de oră, pentru a discuta serios. Tăcerea are şi ea rolul ei – iar dacă momentul este bine ales, poate fi mai eficientă decât un discurs stufos.

Sfatul specialistului

Mona Georgescu, psiholog clinician, www.minunemica.eu

Educaţia bazată pe consecinţe, nu pe pedepse, este ceea ce trebuie să înveţe părinţii. În cabinet corectăm ideea pedepselor şi regândim educaţia pe bază de consecinţe naturale şi logice (cele logice sunt stabilite de părinţi, iar adolescentul trebuie să fie anunţat despre acestea, astfel încât, atunci când va face alegeri, o va face în mod conştient).

Scade, astfel, numărul situaţiilor în care adolescentul se simte umilit de părinţii săi şi scade, totodată, şi numărul conflictelor şi al manifestărilor violente care apar în urma pedepselor. Şi care afectează nu numai relaţia dintre părinţi şi adolescenţi, dar şi relaţia dintre părinţi ca şi cuplu şi, de asemenea, lasă urme adânci în psihicul celor implicaţi.