Ce cauze au transpiraţiile nocturne?

1 transpiratiile nocturne jpg jpeg

Dacă dormi într-un dormitor în care este o temperatură normală, transpiraţia abundentă pe timpul nopţii poate fi semnul unor probleme de sănătate. Iată la ce trebuie să fii atent!

Cel mai adesea, transpiraţiile nocturne sunt cauzate de o tulburare endocrină, însă pot ascunde şi alte probleme precum diabet, afecţiuni pulmonare, hepatice ori renale, infecţii, tulburări psihosomatice, obezitate sau chiar leucemie.

Transpiraţiile de cauză endocrină au o serie de caracteristici specifice. Acestea fie sunt permanente, atunci când ne confruntăm cu hipertiroidie, fie apar în condiţiile unei creşteri bruşte a tensiunii arteriale. De aceea, în momentul în care se manifestă, ar fi util să facem o măsurare a tensiunii arteriale şi a pulsului. Alte cauze ale sudoraţiilor abundente sunt obezitatea, tulburările de menopauză în cazul femeilor ori un sindrom febril.

Atenţie la asocierea cu alte simptome!

Specialiştii spun că sudoraţia abundentă poate apărea şi în cazul persoanelor care consumă alcool în cantităţi mari cu puţin timp înainte de culcare, dar şi atunci când dormitorul nu este aerisit suficient, iar temperatura din cameră este prea ridicată. Într-o astfel de situaţie, este suficient ca aceşti factori să fie înlăturaţi pentru ca simptomul să dispară. Pe de altă parte, transpiraţiile excesive pe timpul nopţii pot fi asociate şi cu alte simptome, precum febră sau tuse, semnalând instalarea unei tuberculoze sau unei alte afecţiuni a plămânilor.

Consultul medical este necesar

Atunci când transpiraţiile excesive apar pe parcursul a mai multe nopţi, este indicat să consultăm medicul şi, la recomandarea acestuia, să facem o serie de analize ale sângelui, un dozaj hormonal şi alte investigaţii medicale cum ar fi o radiografie pulmonară. De asemenea, pentru atenuarea transpiraţiilor nocturne este indicat să adoptăm un stil de viaţă sănătos, să evităm consumul de alcool şi fumatul, să păstrăm o temperatură de maximum 23 de grade Celsius în dormitor şi să aerisim camera în mod corespunzător.