Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că mişcare efectuată constant şi de la o vârstă fragedă ajută la o dezvoltare armonioasă a întregului organism.

Când vine vorba de copilul tău să nu ai teama de a merge cu el la un kinetoterapeut să îi conceapă un program de exerciţii pe care mai apoi să îl faci şi tu cu el acasă. Gimnastica, mişcarea nu îi este străină deoarece încă de la concepere bebeluşul se află într-o mişcare continuă în burtica mamei.

După ce s-a născut, gimnatica face parte din educaţia şi etapele benefice de creştere şi dezvoltare armonioasă a celui mic.

Află mai multe despre primele zile din viaţa bebeluşului tău AICI

Probabil că ai observat că are momente în care dă constant din mâini şi din picioruşe, asta datorită faptului că imediat după naştere, bebeluşul încă se mai crede în pântecul mamei.

Poţi să faci chiar din primele zile câteva mişcări blânde cu el, un masaj delicat după ce l-ai alăptat şi l-ai curăţat, poate să îl ajute să doarmă mai bine.

Din a treia lună poţi face gimnastică cu el

Specialiştii sunt de părere că începând cu a treia lună poţi să începi un program mai serios de gimnastică, deoarece acum musculatura lui îţi va permite şi nişte mişcări mai ample.

Pentru început aşează-l pe burtică, având grijă să îi susţii picioarele. Asigură-te că în faţă are un obiect care să îi atragă atenţia şi ajută-l să ajungă la el. Poţi să te foloseşti de flexia şi extensia picioarelor, mişcările cunoscute sub denumirea de mişcarea bicicletei.

Ţine cont întotdeauna de disponibilitatea bebeluşului pentru că cel mai adesea nu va voi să facă mişcare, dar dacă îl observi bine dispus, profită la maxim de această ocazie, îi va face bine.

Din luna a patra gimnstica nu trebuie să lipsească

Acum este momentul în care să îl ajuţi să îşi întărească musculatura pentru a fi pregătit pentru toate activităţile motrice ce urmează să le facă cum ar fi merşul de a buşilea şi nu numai.

Poţi să apelezi la apă, un mediu cunoscut lui, fie că foloseşti cada de băiţă, fie că mergi cu el la un bazin special pentru bebeluşi, mişcarea pentru el este vitală.

Ai grijă ca mişcarea să o facă întotdeauna înainte de a-i face băiţa deoarece după băiţă va fi mai morocănos şi va adormi mai repede.

Ţine cont că începând cu a patra lună de viaţă va începe să se târaie după tot felul de obiecte ce îi atrag atenţia, aşa că ai un motiv în plus să nu uiţi de gimnastica lui zilnică.

Această joacă a lui, să ajungă la tot felul de obiecte reprezintă o mişcare benefică atât pentru tine ca părinte cât şi pentru el. Poţi să profiţi de curiozitatea lui şi de pofta de mişcare şi să faceţi împreună nişte mişcări mai ample şi mai frumoase.