Organismul uman are nevoie, pentru funcţionarea normală, de o serie de substanţe esenţiale – micronutrienţi şi macronutrienţi, care sunt denumiţi nutrienţi esenţiali sau generic, biofactori. Astfel, biofactorii includ vitamine, minerale (micronutrienţi), respectiv glucide, lipide şi proteine (macronutrienţi), precum: vitamina A, vitamina B1, vitamina B₆, vitamina B₁₂, vitamina C, vitamina D, magneziu, zinc, fier, calciu, acid alfa-lipoic, silimarină şi multe altele.

Biofactorii esenţiali sunt aceia pe care organismul nu îi poate produce sau nu îi produce în cantităţi suficiente. Rolul lor este decisiv în menţinerea homeostaziei, adică în păstrarea echilibrului mediului intern al organismului.

Beneficiile biofactorilor se pot observa la nivel extins în organismul uman. Spre exemplu:

  • Vitaminele B susţin buna funcţionare a sistemului nervos, au rol de regenerare la acest nivel, fiind implicate şi în metabolismul macronutrienţilor - al glucidelor, lipidelor şi proteinelor
  • Magneziul are un rol important în protecţia cardiovasculară, deficienţa de magneziu fiind asociată cu multe boli cardiovasculare
  • Zincul are o contribuţie majoră la funcţionarea normală a sistemului imunitar şi nu numai: ajută la creşterea imunităţii, la protecţia împotriva răcelilor şi în combaterea lor, dar şi la vindecarea mai rapidă a rănilor
  • Vitamina C susţine absorbţia fierului din dietă şi are rol antioxidant
  • Acidul alfa-lipoic, prin acţiunea sa antioxidantă, are rol esenţial în protecţia nervoasă în neuropatiile diabetice şi în neuropatiile de compresie, dar şi în intoxicaţiile cu metale grele sau intoxicaţiile cu ciuperci.

Peste 2 miliarde de oameni, din întreaga lume, au deficienţe ale unor micronutrienţi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Atunci când apar anumite deficienţe ale unor biofactori în organism, acestea pot avea consecinţe severe asupra sănătăţii. Deficienţele unor biofactori sunt asociate cu o serie de afecţiuni din sfera metabolică, cardiovasculară, neurologică, endocrină, oftalmologică, gastroenterologică sau dermatologică.

La nivel global, se estimează că peste 2 miliarde de oameni ar avea deficienţe ale unor micronutrienţi. Cea mai ridicată prevalenţă a acestor deficienţe este atribuită: Vitaminei B12, Zincului, Fierului, Vitaminei A, Calciului sau acidului folic.

Spre exemplu, deficitul de vitamina B12 poate avea simptome grave, precum anemie megaloblastică şi leziuni ale nervilor - neuropatie periferică senzitivă. În acelaşi timp, diabetul zaharat, bolile tiroidiene sunt alte afecţiuni asociate frecvent acestei deficienţe.

Deficitul de vitamina B1, pe de altă parte, se poate asocia cu manifestări neurologice – neuropatie periferică, encefalopatia Wernicke, cu tulburări de memorie, tulburări cognitive – dar şi cu insuficienţă cardiacă, anorexie sau scădere ponderală. În rândul persoanelor cu diabet zaharat, spre exemplu, prevalenţa deficitului de tiamină ajunge până la 75% şi poate afecta sistemul nervos central şi periferic.

Deficitul de vitamina B6 poate conduce, în cazul unor deficienţe uşoare, la dermatită, cheilită – leziuni inflamatorii ale buzelor, glosită – o inflamaţie a limbii, anxietate, iritabilitate, iar în cazul unor deficienţe severe, la neuropatii periferice.

Deficitul de vitamina C se asociază cu astenie, stări de oboseală, dispnee, dureri articulare şi musculare, hemoragii ale gingiilor, erupţii hemoragice sub piele, vânătăi.

Zincul este un alt biofactor esenţial organismului. Deficitul de Zinc poate afecta sistemul nervos central, sistemul imunitar, sistemul reproductiv, sistemul osos, sistemul gastrointestinal sau epiderma. În comparaţie cu adulţii, sugarii, copiii, adolescenţii, femeile însărcinate şi care alăptează au nevoie de o cantitate mai mare de Zinc în organism, prin urmare sunt mai expuşi riscului de deficit17.

Prevalenţa estimată a deficitului de zinc la nivel mondial variază de la 7.5% în ţări cu venituri ridicate, până la 30% în Asia de Sud. Deficitul de magneziu, asociat cu o serie de boli cardiovasculare, precum hipertensiune, ateroscleroză, insuficienţă cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral.

Tot la capitolul minerale, deficitul de Magneziu a fost asociat cu multe boli cronice, cu prevalenţă mare şi mortalitate ridicată la nivel global, precum: diabet zaharat de tip 2, boli cardiovasculare, dar şi cu osteoporoză, astm sau cancer de colon.

La nivel global, datele de specialitate indică o prevalenţă a deficitului subclinic de magneziu (o deficienţă uşoară, fără manifestări vizibile, dar care poate fi periculoasă pe termen lung) între 10 şi 30%. Potrivit studiilor de specialitate, deficienţa subclinică de magneziu poate conduce la hipertensiune arterială, aritmii, calcificări arteriale, ateroscleroză, insuficienţă cardiacă, infarct, accident vascular cerebral şi un risc crescut de tromboză.