Aproape 75% dintre femei fac candidoză vaginală cel puţin o dată în viaţă. Cu măsurile corecte, această afecţiune ginecologică se poate trata uşor.

Provocată de ciuperca numită Candida albicans, care se găseşte în mod normal în organismul fiecărei persoane, candidoza vaginală se numără printre afecţiunile care nu provoacă disconfort încă de la început. De aceea, în multe cazuri, afecţiunea este diagnosticată abia atunci când simptomele devin supărătoare. „Multe teste de secreţie vaginală vin cu rezultat pozitiv pentru Candida albicans, dar atâta timp cât nu există simptomatologie, nu este nevoie de tratament. Fiind un microorganism care se întâlneşte în mod normal în flora vaginală, este nevoie de un factor perturbator pentru a genera candidoza”, explică medicul ginecolog stagiar Laurenţiu Crăciunaş, de la Spitalul „St. Mary's” din Manchester, Marea Britanie.  

 

Poate fi cauzată de dereglările hormonale

 

Deseori, tratamentele pe termen lung cu antibiotice sunt considerate ca fiind „vinovate” de apariţia candidozei vaginale. Pe lângă acestea, sistemul imunitar slăbit poate duce la multiplicarea microorganismelor care se găsesc în mod normal în flora vaginală, ceea ce cauzează declanşarea bolii. „Diabetul, dereglările hormonale şi duşurile intravaginale sunt cauze frecvente care duc la apariţia candidozei. Sarcina este considerată şi ea ca fiind unul dintre factorii declanşatori, din cauza tulburărilor hormonale specifice acestei perioade”, spune medicul ginecolog. Rezultatele studiilor realizate în ultimii ani au arătat că riscul de apariţie a bolii în timpul sarcinii este de 30%, iar înainte de momentul naşterii creşte la 40%.   

 

Ce opţiuni de tratament există

 

Tratamentul în cazul candidozei vaginale este unul simplu, dar trebuie urmat pe o perioadă mai lungă, doarece boala poate să recidiveze. În primă fază, este recomandat tratamentul timp de 3-7 zile cu antifungice (medicamente utilizate în tratamentul micozelor), fie că este vorba de ovule sau de creme vaginale. „Chiar dacă simptomele se ameliorează, ciuperca implicată, Candida albicans, nu va fi eliminată complet din vagin, iar candidoza se poate reinstala. Uneori, acest lucru se întâmplă chiar la câteva zile sau săptămâni de la tratamentul iniţial dacă factorul perturbator persistă”, explică medicul Laurenţiu Crăciunaş. În timpul tratamentului, specialiştii recomandă o igienă strictă a zonei genitale, evitarea duşurilor vaginale, a tampoanelor interne şi a articolelor de îmbrăcăminte strâmte. Este indicată purtarea lenjeriei intime de bumbac.

 

Şi dacă simptomele persistă?

 

Deşi, frecvent, simptomele candidozei dispar după urmarea schemei de tratament cu antifungice, există situaţii când medicul trebuie să recomande medicamente mai puternice (medicii o numesc „reticienţă la tratament”). „Dacă se pune problema ca simptomele bolii să persiste, se recomandă efectuarea unei fungigrame (similară antibiogramei pentru bacterii), pentru a identifica substanţa la care specia respectivă de Candida răspunde cel mai bine. Evident, dacă episoadele de candidoză sunt frecvente (de mai mai mult de 5 ori pe an), trebuie investigate posibilele cauze. Se recomandă verificarea glicemiei, dozările hormonale şi testele de imunitate”, explică medicului ginecolog. De regulă, cea de-a doua parte a tratamentului este indicată pentru o perioadă de 2 săptămâni.

 

Şi bărbaţii pot fi afectaţi

 

La unii bărbaţi pot apărea simptomele candidozei după contactul sexual. Acestea includ mâncărimi, înroşire şi erupţii la nivelul penisului. De aceea, medicul ginecolog poate recomanda ca partenerul să se trateze în acelaşi timp cu partenera, perioadă în care este indicat să se evite contactele sexuale. Tratamentul constă în special în aplicarea de unguente locale antimicotice.    

 

Iată cum recunoşti candidoza vaginală!

  • secreţie albicioasă abundentă;
  • iritaţie a mucoasei vaginale;
  • senzaţia de disconfort în timpul actului sexual;
  • iritaţii la nivelul vulvei;
  • senzaţia de mâncărime vaginală şi a ţesututilor din jur (prurit);
  • durere sau arsură în timpul urinării.