Dilatare anormală a unei artere, anevrismul apare ca urmare a prezenţei unor puncte slabe în peretele arterial. În momentul în care se rupe, anevrismul poate fi ameninţător de viaţă, prin urmare, trebuie tratat cât mai repede cu putinţă. Este bine să ştii cum se manifestă şi cum poate fi diagnosticat şi tratat.

Un anevrism cerebral seamănă cu un mic balon, cu o umflătură prezentă pe peretele unui vas de sânge din creier. Subţierea peretelui cerebral este principala cauză a anevrismului, existând şi câţiva factori de risc: vârsta înaintată, fumatul, hipertensiunea arterială, consumul în exces de alcool, unele afecţiuni (bolile de ţesut conjunctiv, rinichiul polichistic, displazia fibromusculară, sindromul Marfan).  

Rupt sau nu? 

Unele anevrisme se rup, devenind o urgenţă medicală. În acest caz, ruperea produce o hemoragie care pune viaţa în pericol. Sunt însă şi anevrisme care nu se rup, de care persoana află întâmplător. Anevrismul cerebral rupt se manifestă printr-o durere de cap foarte severă. Mulţi pacienţi îl descriu ca fiind cea mai violentă durere de cap pe care au avut-o în întreaga viaţă. Mai pot apărea simptome precum greaţa, vărsăturile, sensibilitatea la lumină, confuzia şi pierderea cunoştinţei.   
 
Prin rupere, anevrismul produce sângerare, accident vascular hemoragic, leziuni ale nervilor intracranieni sau deces.   
 
Anevrismul cerebral nerupt nu produce, de regulă, simptome, mai ales dacă este de mici dimensiuni. Cele mari, nerupte, pot însă să apese pe nervi şi ţesuturi cerbrale, cauzând: durere deasupra sau în spatele unui ochi, dilatarea pupilei, vedere dublă şi amorţeală pe o jumătate a feţei.  

Examinări necesare 

Dacă ai simptome care ar putea arăta prezenţa unui anevrism cerebral, mergi la medic. Prima examinare recomandată, de obicei, pentru a se determina dacă există sângerare la nivelul creierului este tomografia computerizată (CT). De asemenea, mai poate fi nevoie de RMN cerebral, de analiza lichidului cefalorahidian şi de angiografie.  
 

Ce poţi face pentru a-l preveni 

Îţi poţi reduce riscurile de a suferi un anevrism cerebral dacă: renunţi la fumat, tratezi hipertensiunea, eviţi sau reduci administrarea de medicamente care cresc tensiunea arterială, adopţi un stil de viaţă echilibrat şi eşti activ fizic.  
 

Ce legătură are cu accidentul vascular cerebral? 

Un anevrism nu este un accident vascular cerebral (AVC), dar poate cauza unul. Când anevrismul se rupe, privează creierul de sânge, ceea ce poate duce la apariţia unui AVC. Există şi simptome comune, dar nu identice ale acestora. Ambele produc manifestări neurologice, dar durerea de cap severă este specifică anevrismelor. De reţinut însă că ambele sunt urgenţe medicale.  
 
 
 

SFATUL SPECIALISTULUI 

Dr. Carmen Popescu 

medic primar chirurgie vasculară, Spitalul Clinic Sanador 

Într-o definiţie simplificată, prin anevrism înţelegem o dilatare localizată a unei artere cu aproximativ 50% faţă de dimensiunea normală. Se pot întâlni anevrisme la orice nivel, dar cel mai frecvent se vor dezvolta la nivelul aortei (cel mai mare vas de sânge din organism, care preia presiunile maximale generate de contracţia inimii). Astfel, ruptura unui asemenea anevrism este dramatică şi poate provoca sângerări ameninţătoare de viaţă, fiind o urgenţă vasculară majoră. 
 
De aceea, ruptura de anevrism aortic impune intervenţie chirurgicală imediată, fără tratament mortalitatea mergând spre 100%. În funcţie de severitatea sângerării, pacienţii pot prezenta şoc hemoragic şi vor necesita reechilibrare hidrică şi transfuzii de sânge. Tratamentul chirurgical constă în înlocuirea porţiunii vasculare afectate cu o proteză sintetică cu dimensiuni adaptate vasului nativ şi refacerea continuităţii vasculare. Vorbim de operaţii laborioase, care necesită resurse materiale şi umane importante şi care se desfăşoară în centre supraspecializate. Având în vedere că pacienţii care dezvoltă anevrisme arteriale prezintă adesea şi alte comorbidităţi şi factori de risc, complicaţiile postoperatorii pot fi multiple şi severe, iar mortalitatea perioperatorie se menţine la 50%. 
 
Există cazuri în care vorbim de o „fisură“, o ruptură minimă pe care organismul reuşeşte să o „plombeze“ parţial prin cheaguri de sânge. Aceste cazuri se pot preta tratamentului intervenţional, ele impunând o evaluare imagistică minuţiuoasă, atât a arterei lezate, precum şi a căii de abord.