5 sfaturi pentru sănătatea vaginului. Ce rol are viaţa sexuală

15 ianuarie 2023   Viața sexuală

Canal de naștere, dar și organ activ pe durata activității sexuale, vaginul poate fi menţinut sănătos prin unele obiceiuri la-ndemâna oricărei femei.

1. Igienă, dar nu în exces

Igiena corectă nu presupune dușuri intravaginale și nici folosirea de produse cosmetice numeroase și parfumate. Din contra, este necesară spălarea la exterior, cu apă și cu un săpun blând. În perioadele de menstruație te vei spăla de câte ori este nevoie, dar trebuie să știi că vaginul se va curăța singur și că la finalul perioadei de sângerare, nu există riscul ca pe pereții vaginului să rămână urme de sânge. Prin urmare, nici în această situație nu este nevoie de dușuri intravaginale, care pot dezechilibra flora vaginală. Așa cum în intestine există bacterii bune, care ajută la menținerea sănătății intestinale, la fel și în vagin există colonii de bacterii benefice, care mențin echilibrul la acest nivel. În cazul în care intervii cu produse dure și cu dușuri care le „spală”, coloniile de bacterii au de suferit și dezechilibrele favorizează apariția bolilor și chiar a mirosului neplăcut.

Igiena corectă se face prin spălarea vulvei și labiilor, cu produse fără parfum, fără a pătrunde în interiorul vaginului.

Vezi şi: Aceste mirosuri intime nu sunt normale. De ce apar

2. Poartă lenjerie intimă de bumbac

Contează și lenjeria pe care o porți atunci când vine vorba de sănătatea vaginului. De exemplu, lenjeria nepotrivită poate favoriza apariţia candidozei. De aceea, încearcă să alegi lenjerie din bumbac pe care să o schimbi la cel mult 2 zile și neapărat, după un antrenament la sală. De asemenea, ai grijă la forma lenjeriei. Modelul tanga poate fi preferatul tău, dar este printre cele mai puțin indicate, fiindcă nu oferă confortul și lejeritatea necesare pielii să respire. Dacă practici înotul, nu sta prea mult timp cu costumul de baie ud pe tine.

3. Folosește lubrifianți, dacă este nevoie

Uscăciunea vaginală proate produce microleziuni și, de asemenea, poate transforma sexul într-o activitate dureroasă. De aceea, este nevoie să cauți un produs potrivit corpului tău și să-l folosești dacă este nevoie. Specialiștii spun că trebuie evitate cele pe bază de glicerină, pentru că, deși funcționează excelent, pot contribui la înmulţirea numărului de bacterii rele din vagin. Și alți lubrifianți pot strica echilibrul vaginal, prin afectarea pH-ului natural. Indicat este să îi eviţi şi pe cei cu parabeni, cu mirosuri și arome, coloranți și uleiuri artificiale.

4. Practică sexul sigur

Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru sănătatea vaginului este să practici sexul sigur, care poate însemna să folosești prezervativ, să te testezi periodic pentru boli cu transmitere sexuală, să-ți tratezi orice infecție apărută, inclusiv pe cele ale căilor urinare, să eviți spermicidele și să folosești prezervativele vaginale, dar mai ales, să ai partener sexual stabil.

5. De ce e bine să ai o viaţă sexuală activă

Menținerea unei vieți sexuale este importantă pentru sănătatea vaginului. Mai ales pe măsură ce organismul îmbătrânește, atrofia vaginală, ca urmare a scăderii produției de estrogen, poate avea impact asupra sănătății vaginale. Pe lângă strategii medicale pe care le poți aplica, menținerea unei vieți sexuale active are efect preventiv, asigurând sănătatea vaginului și satisfacția vieții sexuale chiar și la vârsta a treia.

E bine să dormi fără lenjerie intimă?

Dormitul în pielea goală, fără lenjerie intimă, poate fi sănătos pentru vagin. De asemenea, unele cercetări sugerează că temperaturile mai scăzute pot fi grozave pentru sănătate, iar dormitul nud ar putea ajuta la o relaxare puternică a organismului și obținerea unui somn odihnitor și profund.

Mai multe