De la ce vârstă putem da copiilor lapte de vacă? Sfaturile nutriţionistului

10 august 2022   Nutriție

Odată cu diversificarea alimentației și înțărcarea, părinții se întreabă dacă nu este momentul să înlocuiască laptele praf cu laptele de vacă. Iată sfatul specialistului nutritionist Nicoleta Tupiță, Nutrition, Health & Wellness Manager la o companie producătoare de cereale și autor pe blogul Și eu ce mai mănânc? 

Foto: Shutterstock

Cât continuăm cu laptele praf?

După înțărcare, bebelușii pot continua cu lapte de formula, dar există îngrijorarea părinților că după vârsta de 2 ani, acest tip de lapte ar putea fi „prea bogat” și ar favoriza îngrășarea, de aceea se întreabă dacă nu ar trebui înlocuit cu laptele de vacă.

„Începând cu vârsta de 1 an laptele pentru copiii de vârstă mică este o sursă foarte bună de nutrienți, adaptată nevoilor lor atunci când alaptarea nu este posibilă. Chiar și după vârsta de 2 ani laptele pentru copiii de vârstă mică aduce beneficii acestora datorită compoziției adaptate nevoilor celor mici, în special datorită cantității mici de proteine și a compoziției adaptate în acizi grași esențiali, vitamine și minerale. Peste vârsta de 1 an este recomandat ca laptele să fie administrat în cantitate de 4-500 ml/zi, dacă această cantitate se depășește în repetate rânduri și cu cantități mari există riscul ca alimentația diversificată să se reducă”, explică nutriționistul Nicoleta Tupiță.  

După doi ani, lapte de vacă, dar cu precauție

Ghidurile internaționale de nutriție precizează că, după ce împlinesc 2 ani, copiii pot bea lapte de vacă. Totuși, precizează nutriționistul Nicoleta Tupiță, ESPGHAN (The European Society for Paediatric Gastroenterology Hepatology and Nutrition) menționează faptul că laptele de formulă pentru copiii de vârstă mică poate fi utilizat ca și strategie de creștere a aportului de fier, vitamina D și acizi grași polinesaturați, elemente foarte importante pentru dezvoltarea creierului și a sistemului osos.”

Ideal ar fi ca părinții din România să aleagă o formulă de lapte fortifiată cu fier. „În România avem incidența crescută a anemiei feriprive recomandarea unui lapte fortifiat poate constitui o strategie de luptă împotriva anemiei”, precizează Nicoleta Tupiță.

De asemenea, nutriționistul ne atrage atenția asupra încă unui aspect important: „ O îngrijorare a experților este aceea ca laptele de vacă are o cantitate de 3 ori mai mare de proteine decât laptele pentru copii de vârsta mică, ceea ce poate duce la un aport excesiv de proteine, iar pe termen lung la un risc mai crescut de obezitate. Laptele de vacă conține sodiu în exces ceea ce duce la o suprasolicitare a rinichilor. Devine evident astfel, de ce chiar și după vârsta de doi ani, copilul are numai de câștigat din administrarea unui lapte perfect adecvat nevoilor sale”.

Citește și: Bolile grave care pot fi prevenite prin alăptare

Mai multe