Emoții negative pe care le poți trăi într-un mod sănătos, sfatul specialistului, psiholog Simona Ioniță
Stările negative constante duc la creșterea nivelului de stres și pot afecta sănătatea fizică. Cu toate aceste, există lucruri pe care le poți face pentru a atenua intensitaea și durata emoțiilor negative.
Potrivit psihologului Simona Ioniță, nu ar trebui să ignori gândurile negative. „Dacă ești obsedat de situația prin care treci, orice ai face, nu spune: Trebuie să nu mă mai gândesc la asta!”. În schimb, ar trebui identificată și numită emoția simțită.
Emoțiile negative ne pot îmbolnăvi. Foto: Shutterstock
”În loc să încerci să-ți închizi emoțiile negative, recunoaște-le și acceptă-le. Simplul act de identificare a emoției care stă la baza sentimentelor tale negative poate începe să-i scadă intensitatea. De exemplu, tristețea se manifestă prin „nod în gât”, ochi umezi, plâns, retragere.
Tipul și severitatea tristeții pot varia în funcție de cauză și de modul în care faci față unor astfel de sentimente. Tristețea te poate determina să te angajezi în mecanisme de adaptare, cum ar fi evitarea altor persoane, auto-medicația și ruminarea gândurilor negative. Astfel de comportamente pot accentua sentimentele de tristețe și pot prelungi durata emoției.”, explică psihologul Simona Ioniță, autoarea blogului www.psihologsimonaionita.ro.
Furia este un alt sentiment negativ, care se manifestă prin tensiune la nivel muscular, maxilar, prin țipete, ceartă, luptă.
„Furia poate fi o emoție deosebit de puternică caracterizată prin sentimente de ostilitate, agitație, frustrare. Asemenea fricii, furia poate juca un rol în răspunsul de luptă sau fugă și poate deveni o problemă atunci când este excesivă sau exprimată în moduri nesănătoase, periculoase sau dăunătoare pentru ceilalți. Furia necontrolată se poate transforma rapid în agresiune, abuz sau violență și a fost pusă în relație cu bolile coronariene și diabetul. De asemenea, a fost legată de comportamente care prezintă riscuri pentru sănătate, cum ar fi conducerea agresivă, consumul de alcool și fumatul.”, precizează psihologul Simona Ioniță.
Corelată cu efecte negative asupra sănătății este și frica, pe care pihologul Simona Ioniță o descrie astfel: „Răspunsul emoțional la o amenințare imediată. De asemenea, poți dezvolta o reacție similară la amenințările anticipate sau chiar la gândurile despre potențiale pericole, iar aceasta este ceea ce se consideră a fi anxietate. Anxietatea socială, de exemplu, implică o teamă anticipată de situații sociale.
Cu timpul, frica netratată duce la boli de inimă, ulcer, atacuri de panică sau depresie.
Când gândurile negative te fac să te simți agitat și copleșit, respiră adânc. Practicarea respirației conștiente poate ajuta la reducerea răspunsului la stres și la calmarea gândurilor anxioase.”
Citește și Cum poți face aromaterapie la tine acasă