Cum se mențin franțuzoaicele slabe?

26 februarie 2024   Stil de viață

Sunt celebre pentru capacitatea lor de a avea și de a menține o siluetă subțire. Cum reușesc asta? Este vorba despre o voință de fier, o dietă mediteraneană, sau poate că este altceva?

Cei mai mulți turiști când ajung în Franța se îngrașă încă din prima zi, de la croissante proaspăt coapte, prăjituri asemenea unor mici opere de artă și vinurilor fabuloase, așadar exista câteva „secrete”.

Mănâncă încet

Oferă creierului timp să recunoască faptul că mâncarea a ajuns în stomac. Este ceva ce mamele îi învață pe copiilor lor în Franța. Este o regulă simplă și, pentru că cei mai mulți copii acceptă ce le spun părinții lor (copiii francezi sunt în general bine educați, iar părinții francezi sunt mai stricți), este un obicei care rămâne când devin adulți.

Beau apă în timpul mesei

O altă regulă de bază. Da, francezii beau vin în timpul mesei, dar și un pahar mare de apă la fiecare masa.

Fără gustări

De fapt, gustările devin tot mai populare printre tineri, iar copiilor li se permite o gustare după școală, de obicei o prajiturică micuță. Dar în general, francezii nu gustă nimic între mese și îi învață pe copii să lase cel puțin patru ore între mese. Evită nevoia de a ronțăi între mese prin luarea micului dejun, a unui prânz bogat, adesea format din trei feluri (chiar și la școală) și o cină în cantități rezonabile.

Porții și farfurii mai mici

Franțuzoaicele folosesc farfurii mai mici. Este un truc vechi, dar unul bun. Farfurii mai mici înseamnă porții mai mici. Ele fac, de asemenea, mâncarea să arate bine. O frunză de salată, o roșie și o felie de brânză nu sunt suficiente. Sosul, nucile presărate și felii de castravete nu adaugă multe calorii, dar îmbunătățesc experiența culinară pentru că mâncarea arată mult mai apetisant.

Fără cafea sau băuturi fierbinți cu brânză

Brânzeturile franțuzești se servesc în Franța înaintea desertului, care vine cu cafea. Nu ajută digestia să mănânci brânză la final, și franțuzoaicele țin la o digestie bună.  

Sursa: The Good Life

Mai multe