Acestea sunt cele mai mari 5 regrete ale oamenilor ajunşi la finalului vieţii!

11 iulie 2023   Stil de viață

O viaţă avem şi se spune că este bine să o trăim aşa cum ne place. Însă poate nu este mereu aşa şi trăim în conformitate cu ceea ce se aşteaptă de la noi şi ne reprimăm sentimentele pentru a nu-i răni pe ceilalţi.

Bronnie Ware, o asistentă medicală australiană care a petrecut câțiva ani lucrând în îngrijirea paliativă, având grijă de pacienții în ultimele 12 săptămâni de viață, a scris o carte numită Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morţii, informează The Guardian.

Asistenta a scris iniţial o postare, care a avut peste trei milioane de vizualizări. La rugăminţile multora, ea a scris cartea care s-a bucurat de numeroase aprecieri. Bronnie Ware a aplicat în propria viaţă lecţiile celor care se apropiau de trecerea în nefiinţă. Aşadar, este posibil să facem alegeri conştiente, pentru a fi împăcaţi la finalul vieţii. Iată ce putem învăţa din ele!

Cele 5 regerete ale oamenilor în prag de moarte

1. Mi-aș fi dorit să fi avut curajul să trăiesc o viață adevărată pentru mine, nu viața pe care o așteptau alții de la mine.

Acesta a fost cel mai mare regret al oamenilor, potrivit asistentei Bronnie Ware. Uitându-se înapoi la ceea ce au trăit, oamenii ar fi vrut să facă mai mult pentru propriile visuri, care au rămas neîmplinite. Majoritatea oamenilor nu și-au împlinit nici măcar jumătate din dorinţele avute. De asemenea, potrivit autoarei, sănătatea aduce o libertate de care foarte puțini își dau seama, până când nu o mai au.

2. Mi-aș fi dorit să nu fi muncit atât de mult.

Acesta a fost un regret al majorităţii bărbaţilor, care au mărturisit că şi-ar fi dorit să acorde mai mult timp partenerei de viaţă şi copiilor.

3. Mi-aș fi dorit să fi avut curajul să-mi exprim sentimentele.

Mulţi oameni se tem să spună ceea ce simt pentru a nu răni sentimentele celor apropiaţi. Prin urmare, se complac într-o „existenţă mediocră”, fără a avea şansa de a deveni ceea ce îşi doreau. În plus, unii chiar au dezvoltat boli din cauza amărăciunii și resentimentelor pe care le-au avut de-a lungul vieţii.

4. Mi-aș fi dorit să fi rămas în legătură cu prietenii mei.

Se întâmplă, din diverse motive, să nu acordăm timpul necesar adevăraţilor prieteni. Cei aflaţi pe moarte şi-au dat seama de acest lucru când deja era prea târziu.

Vezi şi: 7 obiceiuri care te fac fericit

5. Mi-aș fi dorit să fiu mai fericit/ă.

Acest regret a fost, de asemenea, prezent la multe persoane la final de drum. Teama de schimbarea care le-ar fi putut aduce fericirea a fost destul de mult prezentă la pacienţii asistentei. 

Mai multe