Cum se tratează monturile. Sfatul medicului

24 august 2023   Tratamente

Deformaţia degetului mare de la picioare nu este numai inestetică, ci produce şi dureri.

Monturile (hallux valgus) reprezintă deplasarea degetului mare de la picior spre degetele vecine. Monturile nu trec de la sine, dimpotrivă, se pot agrava după înaintarea în vârstă. Monturile dau dureri, jenând în timpul mersului. „Deformaţia se agravează progresiv până în stadiul de picior destructurat, cu încălecarea şi luxarea degetelor laterale. Evoluţia către agravare nu poate fi nici stopată, nici încetinită. Durerea apare la conflictul montului cu încălţămintea prea strâmtă, dar poate exista şi sub degetele laterale (metatarsalgie, complicaţie inevitabilă)“, potrivit medicului Marius Uscatu.

Se tratează chirurgical

Medicii ortopezi folosesc mai multe tipuri de intervenții chirurgicale pentru a trata monturile. Scopurile intervenţiilor sunt dispariția sau diminuarea durerii și corecția devierii.

Dr. Robert Apostolescu, medic primar ortoped, explică intervenţiile chirurgicale care se pot face în monturi:

Repararea țesuturilor moi (tendoanelor și ligamentelor) din jurul degetului mare

Aceste țesuturi pot fi în tensiune de o parte a degetului și prea laxe de cealaltă parte creîndu-se astfel un dezechilibru ce face că degetul mare să se deplaseze spre exterior către degetele mici. Această procedura alungește țesuturile care sunt în tensiune și scurtează pe cele prea laxe, informează doctorortoped.ro.

Artrodeza (desființarea articulației)

Îndepărtarea suprafețelor articulare deteriorate, urmată de fixarea oaselor în contact cu ajutorul suruburilor sau a unei plăci până la vindecare. Artrodeza se folosește în diformitatile severe, artrită severă, sau după eșecul altor proceduri.

Bunionectomia

Excizia exostozei (osul format în plus) de la nivelul metatarsianului 1. Bunionectomia este rar utilizată singular și doar atunci când nu există o deviere a degetului mare către exterior. De obicei această procedura se folosește în combinație cu altele, deoarece ea singură nu rezolva cauza apariției monturilor.

Excizie-artroplastie

Folosită în principal pentru pacienții în vârstă care au mai avut intervenții chirurgicale pentru monturi, pacienți cu artrită severă și constă în excizia zonelor osoase compromise.

Osteotomia (tăierea osului)

Tăierea chirurgicală a osului și realinierea corectă a degetului mare.  

Mai multe