Dr. Marius Uscatu: Soluţii eficiente de tratament contra monturilor. Interviu

Dr. Marius Uscatu practică de 20 de ani, chirurgia antepicorului, mai întâi în Franța și apoi în România. A operat mii de pacienți și poate oferi o rată de succes de 95 %. Aflați de la singurul ortoped român supraspecializat în chirurgia antepiciorului cum se abordează în mod corect monturile și alte probleme ale antepiciorului pentru a evita suferințe inutile și mutilări pe viață.

 Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale piciorului pe care le tratați?

Ce mai frecventă patologie pe care o tratez este cea a monturilor, deformația din spatele degetului mare, care reprezintă peste 95 - 99% din adresabilitatea în cabinetul meu.

Montul reprezintă proeminența unui os normal. Este vorba despre osul din spatele degetului mare. Deci trebuie să înțelegem că este un mit faptul să montul este o problemă a degetului mare. Cauza este osul din spatele degetului mare, care se deplasează și devine proeminent. Această deplasare, din cauza conexiunilor dintre acest os și degetul mare, oblige degetul mare să se deplaseze către celelalte degete și atunci inclusiv denumirea de hallux valgus se referă la deplasarea degetului mare, dar este o denumire falsă, pentru că nu reflect cauza, care este deplasarea osului.

Pentru această procedură există o vârstă la care operația este o gravă greșală, în perioada de creștere, până la 16-17 ani la femei și până la 21-22 de ani la bărbați. Interevenția presupune secționarea osului, care afectează cartilajul de creștere. Creșterea osului se întrerupe și putem avea o deformație gravă a piciorului din această cauză. Și, atunci, din punctul meu de vedere, pe perioada creșterii, intervenţia este exclusă. Vârsta mai are o implicație, în special la femei, pentru că deformația aceasta are și un caracter hormonal. Sunt factori hormonali care determină deplasarea osului, apariția deformației, iar factorii hormonali se referă la perioada fertilității femeii, în care secreția hormonală estero-progesterionică este crescută. Ori, în această perioadă, dacă operăm o deformație mică, care nu și-a atins potențialul maxim de deplasare a osulu, riscăm ca în acest interval de secreție hormonală maximă, care este perioada fertilă, să continue deplasarea osului, respectiv să apară o recidivă nu datorată unei interveții chirurgicale inadecvate, cât datorată legării inadecvate a momentului operației. Și atunci, în fața unei persoane sub 40-45 de ani, operez doar dacă observ o deformație foarte severă, o deformație despre care bănuim că și-a atins potențialul maxim de evoluție, tocmai ca să minimizăm riscul de recidivă.

În cazul bărbaților, monturile se formează doar în perioada adolescenței, iar în cazul femeilor, la 50% din cazuri se formează în adolescență și la restul după 40-50 de ani. În foarte multe cazuri, monturile se formează din copilărie.  

Ce tipuri de tratament și intervenții chirurgicale există pentru tratarea monturilor?

Tratamentul monturilor se adresează exclusiv osului din spatele degetului mare și nu degetului mare. Intervenția chirugicală pe  degetul mare poate fi o completare a operației, dar se realizează foarte, foarte foarte rar, prin tăierea unui falange a degetului mare. Tratamentele pot fi împărțite în 2 mari categorii: conservator, nechirugical, și chirurgical.

Tratamentul conservator se referă doar la gestionarea încălțămintei. Un picior deformat nu mai poate fi încălțat în tot ceea ce ne dorim, pentru că proeminența intră în conflict cu încălțămintea și produce inflmație a pielii și o suferință de tip conflictual: piele roșie și inflamată cauzată de frecarea cu încălțămintea. De aceea, gestionarea încălțămintei este singurul tratament conservator, nimic altceva conservator nu există. Aniinflamatoarele nu au niciun rol, pentru că inflamația se datorează frecării cu încălțămintea și adaptarea încălțămintei rezolva inflamația, cauza inflamației fiind conflicul dintre un picor lat, deformat, și o încălțăminte standard, inadecvată acelui picior.

Chirugical, se procedează la aducerea osului deplasat, nu în întregimea lui, ci o parte a lui, respectiv capul metatarsian, cel care se conectează cu degetul mare, care trebuie adus către poziția inițială, unde exista înainte de deplasare. Asta se rezolvă numai și numai secționând pe din două, complet, acest os. Modul în care acest os este tăiat și mai ales cum se fixează fragmentele osoase rezultate în urma secționării sunt mutiple, la ora actuală sunt vreo 3-4 proceduri mari, oarecum diferite de secționare și repoziționare a acelor fragmente rezultate. Eu am o anumită concepție din acest punct de vedere, autorii americani alta, autorii italieni la fel etc. Dar sigur că procedurile seamană, pricipiul este acelaşi, modalitatea de realizare este diferită, dar principiul de bază este secționarea completă a osului deplasat. Procedurile care permit rezolvarea deformației fără secționarea completă a osului sunt iluzii.

Practic, trebuie să fracturăm un os și toată perioada post-operatorie seamană cu vindecarea, cu tratarea unei fracturi.

Care sunt avatajele metodei practicate de dvs.?

Metoda pe care o practic eu are un înalt grad de predictibilitate și mai puține complicații. Este vorba despre o abordare tridimensională. Secționăm un os în 2 părți, iar acele 2 fragmente sunt libere și trebuie așezate într-o poziție ideală.

Nu se scoate niciun fragment osos?

Nu, doar secționăm și repoziționăm. Metoda mea îmi permite o repoziționare precisă, la nivel de jumătate de milimetru, deci are un grad înalt de precizie tridimensională și din punctul de vedere al lateralizării osului și al poziției verticale, orizontale, rotație, care schimbă fundamental rezultatul. Dacă nu poziționăm foarte precis, rezultatul este imperfect și fie persistă deformația, fie se agravează problemele funcționale de la nivelul acestui os, mersul devine dificil, deci metoda pe care o practic îmi permite niște corecții fabuloase pentru niște deformații foarte, foarte grave și sigur că experiența mea extinsă cu acest procedeu reprezintă un avantaj. Statistic, este nevoie ca un chiruirg să opereze cu o anumită metodă peste 1.000 de cazuri ca să ajungă la rezultat satisfăcător pe o curbă firească a învățării. Și este bine să practici acea metodă care în mâinile tale oferă satisfacția unui rezultat corect.

Ce așteptări realiste poate avea o persoană după operația de monturi, cum i se îmbunătățește calitatea vieții?

Există ceea ce se numește o durere de tip subiectiv, care se referă la conflictul dintre proeminență și încălţăminte. Absența unei alte dureri în afara de aceasta este durerea subiectivă și poate fi gestionată prin adecvarea încălțămintei. Sigur că nu este acceptabil pentru o femeie să abopte o încălțăminte de 2, 3 ori mai largă, dar este o soluție. Există cazuri, 10-20% dintre ele, când durerea este de tip obiectiv, adică articulația este afectată, cartilajul articular este distrus, avem ceeea ce se numește artroză, iar în această situație avem o durere articulară, care nu are legătură cu încălțămintea. Această artroză se manifestă și în alte zone, la alte articulații și toate articulațiile afectate dor. Când această durere apare în articulația degetului mare, se schimbă fundamental indicația de operație. Adică, pacienta nu trebuie să mai aștepte 10 - 20 de ani, pentru că articulația se distruge repede ca urmare a funcționării într-o poziție inadecvată. Cartilajul articular se uzează pe o parte, distrugerea înseamnă artroză și artroza înseamnă durere. Această artroză reduce din satisfacția postoperatorie, pentru că o articulație distrusă nu poate fi reparată. Ea se distruge în continuare, în funcție de modul în care funcționează. Dacă noi restituim o congruență a articulației, prin corecția acestui os, reducem viteza de distrugere a acestei articulații. Rezultatul este parțial, pentru că ne confruntăm cu o articulație deja distrusă. Acestea sunt cazurile când durerea poate presista postoperator și chiar o anumită redoare, o mică anchiloză a articulației persistă după operație, pentru că este determinată de distrugerea pre-existentă a articulației.

Din punctul de vedere al corecției montului, statistica persoanală este de 90 - 95% cazuri de succes. Recidivele pot exista și recidiva are o dublă componentă. Una legată de o intervenție chirugicală inadecvată și alta legată de niște considerente proprii pacientulu, care favorizează continuarea deplasării osului pe perioada fertilității femeii, iar acest os devine iarăși proeminent, chiar dacă a fost corectat eficient în prima intervenție.

Deci diferențiem 2 aspecte: o procedură chirurgicală inadecvată care nu rezolvă problema sau o rezolvă parțial ori determină anumite complicații și asta se întâmplă cel mai frecvent, pentru că șansa de reușită în România este undeva sub 2%. Aceste intervenții sunt delicate și în momentul în care nu deplasezi fragmentele osoase atunci când trebuie, nu ai o corecție suficientă, deci nu este neaparat o recidivă, cât de faptul că acea corecție nu a fost realizată înițial în mod adecvat. Apoi sunt recidive determinate de factori obiectivi, spre exemplu, paciente cu ţesuturi laxe, elastice, care se referă la toate articulațiile. În aceste cazuri, este posibil ca osul să-și continue deplasarea indiferent de vârstă și să avem o recidivă de tip obiectiv, care este determinată de factori fără legătură cu intervenția chirurgicală.

Trebuie ca pacienții să fie corect informați și să știe că nicăieri în lume rata de succes a operațiilor nu este garantată 100%. Eu le spun pacienţilor mei că maximum pe care îl pot eu obține este de 95% rată de succes. Am paciente care vin cu recidive, pe care le reiau, recorectez deformația și ajungem la o poziționare corectă.

Ce recomadări postoperatorii există după chirurgia monturilor?

Sporturile agresive pentru picior cum ar fi balet, dans, jogging, handbal, fotbal, atletism și utilizarea degetului mare în forță suprasolicită mecanic această articulație și pot conduce la degradarea ei în timp. Apare artroza și este deosebit de severă, pentru că produse durere. Această artroză care se manifestă prin durere și rigiditate la nivelul degetului mare debutează în adolescență. Este boala profesională a balerinelor, dansatorilor, gimnaștilor, ateleților, a celor care suprautilizează articulația în copilărie, în adolescență. Atunci debutează procesul de distrugere articulară, care continuă, iar după 40 de ani apar simptomele, dar atunci este deja târziu, pentru că abia atunci se resimt durea și blocarea articulației. Și asta se întâmplă pentru că articulația a fost suprasolicitată în adolescență.

Acest lucru se suprapune și perioadei post-operatorii pentru că eu le spun pacienților să evite sporturile agresive cu picorul. Jogging, tenis, handal, fotbal, dans, toate aceste sporturi sunt agresive pentru această articulație, care este suprasolicitată mecanic, iar postoperator trebuie să înțelegem că obținem „un alt picior”, care funcționează altfel decât anterior, și sperăm ca după operaţie să funcționeze mai bine. A-i oferi pacientului iluzia că după intervenţie va avea un picior pe care poate să-l solicite așa cum dorește este, din păcate, o gravă eroare, care duce către dezamăgire, pentru că postoperator, pacientul nu poate face ce și-a propus. Nu este interzis, dar nu este bine. Eu insist foarte mult și recunosc că așa pierd multe paciente, fiindcă de la mine nu primesc această iluzie, nu le confirm această așteptare a lor, nevoia de miracol, de a fi ca nou la 20 de ani.

Dacă avem grijă și nu vom suprasolicita, vom beneficia de acest picor în condiții cvasi-normale, în orice tip de încălțăminte, inclusiv cu toc, nu există restricții.

Durata de refacere este de aproximativ 3 luni postoperator, timpul în care se construiește un nou os. Practic, din cele 2 fragmente ale osului secționat se construiește un os nou. Acest proces durează, pentru că există o perioadă de fragilitate, în care osul trebuie protejat, inclusiv printr-o încălțăminte specială, purtată de la 7 la 10 săptămâni. După această perioadă, reluarea încălțămintei tipice se va face progresiv. Eu spun că 1.000 de pași de zi nu trebuie încercați decât după 4 luni de la intervenție. Reluarea unor sporturi este posibilă după 6 luni, când osul este solid. Astfel se evită riscul de fracturi ale unui os care nu este complet maturizat. Pacientul va cunoaște înainte de operație aceste termene pentru a evita riscurile. Pentru că ruperea osului este o catastrofă. Riscurile sunt enorme, procedurile mele sunt fiabile, dar pacientul trebuie să respecte intervalele de protejare a piciorului. Eu avertizez pacienții și ei știu că dacă nu respectă condițiile postoperatorii, nu operez. Nu se poate repara un os stricat în perioada consolidării lui, este imposibil și trebuie să colaborăm strâns cu pacientul, prin controale care includ radiografii, unde se vede evoluția și dacă pacientul respectă aceste intervale menționate. Eu țin pacienții din scurt chiar dacă este un efort extraordinar, pentru că pot exista consecințe grave, de care pacienţii trebuie să fie conștienți, fiindcă operația de monturi nu se referă strict la intervenție, ci și la perioada preoperatorie și mai ales postoperatorie.

Legat de preoperator, pielea trebuie să nu fie roșie și inflamată, fără boli de piele sau ale unghiilor și foarte important, există contraindicații legate de greutate și fumat. Dacă nu se operește fumatul cu 3 luni înainte și 3 luni după, pacientul nu este operat, fiindcă fumatul produce complicații vasculare care pot fi devastatoare și preferăm să le evităm. Există o listă de contraindicații specifice care se comunică pacientului, unele definitive, altele temporare. Preoperator, se mai fac analize și radiografii, conform unui protocol clar.

Dr. Marius Uscatu

CV

2004- 2007: absolvent al Universității „Louis Pasteur” din Strasbourg, specializarea  Chirurgie de l'avant-pied (chirurgia antepiciorului)

2007- prezent,  chirurg antepicior în Franța și Institutul Piciorului, România.

- Membru al Ordinului Medicilor din Franța, membru titular al Asociațiilor franceze și europene de Chirurgie a Piciorului (AFCP, GRECMIP, EFAS etc) și al Asociației franceze de ortopedie (SOFCOT).