Motivul neştiut pentru care femeile fac infarct și AVC

15 septembrie 2025   Sănătate

Statisticile sunt și mai îngrijorătoare pentru femei. Studiile arată că femeile au un risc mai mare de a muri din cauza bolilor de inimă, inclusiv infarct și accident vascular cerebral, decât bărbații.

Riscul cardiovascular „accelerează dramatic” după menopauză. Totuși, deși aceste date sunt cunoscute, femeile cu probleme cardiace sunt adesea nediagnosticate și netratate.

Inflamația este un factor de risc subestimat în cazul infractului. Foto: Shutterstock. 

Acest lucru este frecvent la femeile care nu prezintă așa-numiții factori de risc modificabili standard pentru bolile de inimă, și care sunt astfel considerate „sănătoase” de către medic.

Cei patru factori principali sunt: hipertensiunea, colesterolul mărit, diabetul și fumatul. Însă statisticile nu mint: poți totuși să faci infarct sau AVC, chiar dacă nu ai probleme cu acești 4 factori.

Un test de sânge ar putea dezvălui riscul ascuns

Un test de sânge, proteina C reactivă (hsCRP) înalt sensibilă ar putea identifica femeile cu risc, dar care nu sunt depistate prin metodele clasice, potrivit unui nou studiu de cardiologie preventivă publicat în European Heart Journal. Cercetarea a fost realizată de medici de la Mass General Brigham și prezentată la Congresul Societății Europene de Cardiologie din 2025.

„Femeile care suferă infarct sau AVC fără factori de risc standard nu sunt identificate prin ecuațiile de risc pe care medicii le folosesc zilnic”, a explicat cardiologul Paul Ridker.

„Totuși, datele noastre arată clar că femeile aparent sănătoase, dar care au inflamație, prezintă un risc crescut pe viață. Trebuie să le identificăm în jurul vârstei de 40 de ani, când se poate iniția prevenția, nu să așteptăm până în jurul vârstei de 70, când boala este deja instalată și adesea prea târziu pentru o diferență reală.”

Testul hsCRP măsoară nivelul proteinei C reactive, produsă de ficat. Nivelurile crescute de CRP indică inflamație în organism.

Conform Mayo Clinic:

  • un nivel crescut de hsCRP este asociat cu un risc mai mare de infarct;
  • persoanele care au avut deja un infarct au șanse mai mari de recidivă dacă au hsCRP mare;
  • riscul scade când nivelul hsCRP este în interval normal.

Rezultatele studiului

Cercetătorii au evaluat 12.530 de femei sănătoase, fără factori de risc, pe parcursul a 30 de ani. La început, participantele au făcut testul factorilor de risc, apoi au fost monitorizate. În această perioadă au fost înregistrate 973 de evenimente cardiovasculare majore (infarct sau AVC).

Deși sănătoase aparent, femeile cu hsCRP peste 3 mg/L au fost considerate cu „inflamație” și cu risc crescut.

Rezultatele au arătat:

  • +77% risc de boală coronariană,
  • +52% risc de eveniment cardiovascular major,
  • +39% risc de AVC.

Autorii studiului spun însă că statinele pot reduce riscul de infarct și AVC cu 38% la persoanele „fără alte riscuri, dar inflamate”.

Cum se manifestă și cum poate fi prevenit infarctul la femei

Deși hipertensiunea, colesterolul mărit, diabetul și fumatul sunt principalii factori de risc, și alți factori precum obezitatea, vârsta, istoricul familial, dieta nesănătoasă, lipsa de mișcare și consumul de alcool pot crește riscul.

Simtomele infarctului pot fi diferite la femei. Potrivit Johns Hopkins Medicine, cele mai comune sunt:

  • durere/disconfort în partea superioară a corpului,
  • dificultăți de respirație,
  • amețeli,
  • transpirații reci,
  • oboseală accentuată,
  • greață și vărsături.

În privința prevenirii, iată 7 modalități promovate de Instituția Medicală Johns Hopkins:

1.  Menține o greutate sănătoasă.

2.  Urmează o dietă benefică pentru inimă.

3.  Fă exerciții fizice regulat.

4.  Limitează consumul de alcool.

5.  Mișcă-te pe parcursul zilei (evită statul prelungit pe scaun).

6.  Gestionează stresul.

7.  Fă controale anuale și monitorizează factorii de risc.

Sursa: Best Life

Mai multe