Evită aceste greşeli când folosești mașina de spălat vase!
Știai că modul în care folosești mașina de spălat vase poate afecta cât de bine funcționează? Dacă farfuriile nu ajung curate sau dacă întâmpini alte probleme, s-ar putea să faci câteva dintre greșelile comune. Iată ce trebuie să știi pentru a profita la maximum de mașina ta de spălat vase.
Mașina de spălat vase poate fi mai puțin eificentă dacă nu o folosești respectând recomandările produicătorilor. Foto: Shutterstock.
1. Nu cureți resturile de mâncare de pe farfurii
Nu trebuie să clătești vasele înainte să le pui în mașină, dar este esențial să îndepărtezi resturile mari de mâncare. Dacă nu o faci, riscul de a înfunda brațele de pulverizare sau filtrele este mare. Acest lucru poate împiedica apa să ajungă în toate colțurile mașinii, iar vasele vor rămâne murdare.
2. Supraîncărcarea mașinii
Este tentant să îngrămădești cât mai multe vase într-un singur ciclu de spălare, dar asta poate reduce eficiența. Dacă mașina este prea plină, apa și detergentul nu vor ajunge uniform pe toate vasele. Acest lucru înseamnă că va trebui să speli din nou unele dintre ele, pierzând timp și bani.
3. Așezarea vaselor de plastic pe raftul inferior
Acestea trebuie să fie mereu pe raftul superior. De ce? Pe raftul inferior sunt expuse direct la sursa de căldură, ceea ce le poate deforma sau chiar topi. Evită acest lucru respectând această regulă simplă.
4. Nu cureți filtrul și brațele de pulverizare
Filtrul mașinii de spălat vase ar trebui curățat cel puțin o dată pe lună, iar brațele de pulverizare ar trebui verificate periodic. Resturile acumulate pot bloca orificiile prin care este distribuită apa, afectând eficiența spălării. Folosește o scobitoare sau o perie mică pentru a curăța orificiile din brațele de pulverizare.
5. Folosirea excesivă a detergentului
Mai mult detergent nu înseamnă vase mai curate. Dimpotrivă, folosirea unei cantități prea mari poate duce la acumularea de reziduuri pe vase sau chiar la deteriorarea mașinii. Respectă întotdeauna recomandările producătorului în ceea ce privește cantitatea și tipul de detergent.
6. Încărcarea greșită a tacâmurilor
Când pui tacâmurile în mașină, asigură-te că le așezi cu mânerele în sus. Astfel, vei evita să te înțepi accidental sau să atingi partea cu care mănânci.
Dacă folosești corect mașina de spălat vase, nu doar că vei avea vase curate, dar vei economisi și resurse. Experții estimează că utilizarea unei mașini de spălat vase poate reduce consumul de apă și energie cu peste 75% față de spălatul manual.
Sursa: Best Life Online