Cele 5 sfaturi pentru longevitate ale celei mai bătrâne persoane din lume, Maria Branyas

1 octombrie 2025   Sănătate

Maria Branyas Morera, considerată cea mai bătrână persoană din lume, a trăit 117 ani și 168 de zile. Ea a murit în august 2024 și este recunoscută drept cea mai longevivă persoană cunoscută. În studiul „The multiomics blueprint of the individual with the most extreme lifespan”, publicat recent în revista Cell Reports Medicine, sunt analizate câteva dintre factorii și obiceiurile care au contribuit la viața ei lungă, sănătoasă și împlinită.

Dietă mediteraneană

Ceea ce mănânci are un impact major asupra sănătății. Maria Branyas, născută pe 4 martie 1907 în San Francisco (SUA), din părinți spanioli, a urmat toată viața o alimentație echilibrată, în stil mediteranean — considerată cea mai sănătoasă dietă din lume.

Aceasta este bogată în legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, nuci, semințe, grăsimi sănătoase și ulei de măsline, cu cantități moderate de pește și carne de pasăre, lactate slabe și foarte puțină carne roșie, dulciuri și alimente procesate. Studiile arată că această dietă sprijină sănătatea inimii, a creierului și a întregului organism.

Maria Branyas Morera a atins vârsta de 117 ani. Foto, preluare Times of India. 

Plimbări lungi

Maria Branyas a trăit la țară și a avut un stil de viață activ. Nu mergea zilnic la sală, dar mișcarea făcea parte din rutina ei zilnică. Ea obișnuia să meargă pe jos o oră în fiecare zi.

Mersul pe jos este una dintre cele mai simple forme de exercițiu, asociat cu o viață mai lungă și mai sănătoasă. Un studiu din 2024 al Universității Griffith a descoperit că persoanele cele mai active aveau un risc cu 73% mai mic de deces comparativ cu cele mai sedentare.

3 porții de iaurt pe zi

Maria Branyas iubea iaurtul și consuma trei porții pe zi, simplu, fără zahăr sau alți îndulcitori. Iaurtul conține bacterii benefice precum Streptococcus thermophilus și Lactobacillus delbrueckii subsp. bulgaricus, care îmbunătățesc sănătatea intestinului — un factor legat de îmbătrânirea sănătoasă și longevitate. Consumul ridicat de iaurt este asociat cu reducerea greutății corporale, scăderea incidenței diabetului de tip 2, reducerea grăsimii corporale și a rezistenței la insulină. Cercetătorii cred că efectele benefice ale iaurtului asupra florei intestinale au contribuit la starea de sănătate și la viața îndelungată a Mariei.

Viață socială activă

Chiar și trăind la țară, Maria Branyas avea o viață socială bogată. Îi plăcea să petreacă timp de calitate cu familia și prietenii. Era pasionată de câini și se juca des cu animalele ei de companie. Lectura, grădinăritul și pianul erau activități care făceau parte din viața ei. Un studiu realizat în 2023 pe mai mult de 28.000 de persoane din China a arătat că socializarea regulată este asociată cu o viață mai lungă. Persoanele care socializau aproape zilnic aveau o creștere de 87% a speranței de viață comparativ cu cele care nu socializau deloc.

Fără fumat și fără alcool

Maria Branyas nu a fumat niciodată și nu a consumat alcool. Ambele sunt asociate cu boli cronice și risc crescut de diverse tipuri de cancer. Evitarea acestor obiceiuri i-a adus beneficii majore și a contribuit semnificativ la longevitatea ei.

Sursa: Times of India

Mai multe