Ce este medicul proctolog și când trebuie să mergi la acest specialist?

12 noiembrie 2024   Sănătate

Termenul „proctolog” este tot mai des înlocuit de acela de chirurg colorectal, deoarece acești medici sunt specialiști pregătiți să trateze chirugical bolile care afectează intestinul gros și rectul, inclusiv afecțiuni precum hemoroizii, bolile inflamatorii intestinale și chiar cancerul de colon.

Ce face un chirurg de colon și rect?

Acești specialiști sunt responsabili de diagnosticarea și tratarea unor probleme delicate ale colonului și rectului. Asta poate include examinări prin endoscopie (o cameră mică introdusă în intestin pentru a identifica problemele) sau diverse tipuri de intervenții chirurgicale.

Medicii proctologi tratează diverse afecțiuni ale colonului și rectului, mai ales prin intervenții chirurgicale. Foto: Shutterstock

Printre problemele pe care le pot trata se numără polipii, hemoroizii, abcesul anal, fistulele și chiar infecțiile provocate de bolile cu transmitere sexuală. De asemenea, aceștia pot ajuta la gestionarea simptomelor unor boli cronice, cum ar fi boala inflamatorie intestinală, și pot îndepărta tumorile canceroase sau porțiuni din intestin afectate grav.

Când ar trebui mergi la un astfel de specialist?

Dacă ai simptome precum dureri abdominale persistente, constipație cronică, diaree continuă sau sânge în scaun, ar fi bine să îți consulți medicul de familie. Acesta te poate îndruma către un specialist dacă este necesar. Colonoscopia este una dintre metodele utilizate de chirurgii de colon și rect pentru a evalua sănătatea intestinului gros, iar dacă medicul observă polipi, aceștia pot fi îndepărtați pe loc, astfel reducând riscul de cancer.

Ce presupune o vizită la chirurgul colon și rect?

În timpul primei consultații, chirurgul îți va analiza istoricul medical și va discuta despre simptomele care te-au adus la consultație. Uneori, medicul poate efectua un examen rectal digital pentru a depista eventuale creșteri anormale sau noduli. Dacă sunt necesare teste suplimentare, ți se pot recomanda analize de sânge și probe de scaun.

Cum te pregătești pentru o vizită la chirurgul colon și rect?

Pentru o consultație standard, este recomandat să ai la îndemână dosarul medical și să verifici dacă ai nevoie de trimitere de la medicul de familie. Dacă urmează să faci o endoscopie, va fi necesară o pregătire prealabilă a intestinului. Aceasta implică o dietă specială și administrarea de laxative pentru a permite o examinare clară a intestinului. E important să urmezi cu atenție indicațiile medicului, astfel încât procedura să fie cât mai eficientă.

Un chirurg colon și rect are cunoștințele și abilitățile necesare pentru a te ajuta să gestionezi sau să tratezi problemele care pot apărea la nivelul intestinului gros și rectului. Dacă te confrunți cu simptome persistente în zona abdominală sau observi schimbări în tranzitul intestinal, nu ezita să discuți cu medicul de familie.

Sursa: Health

Mai multe