Care este doza maximă de paracetamol pe care o poţi lua

14 decembrie 2021   Sănătate

Medicament care se eliberează fără reţetă, paracetamolul este unul dintre analgezicele cel mai des folosite la nivel mondial pentru combaterea durerilor. De asemenea, scade febra, dar este mai puţin eficient în calmarea durerilor produse de inflamaţii.

Cunoscut şi ca acetaminofen, paracetamolul este un medicament cu acţiune analgazică şi antipiretică (sau antitermic). Este recomandat în tratamentul durerilor de intensitate uşoară – moderată de cap, de dinţi, articulare, musculare, menstruale şi pentru scăderea febrei.

Se recomandă precauţie înainte de folosirea paracetamolului în cazul celor care au afecţiuni hepatice (inclusiv hepatită) sau lezarea ficatului, insuficienţă renală gravă şi deficit enzimatic. Administrarea paracetamolului impune prudenţă dacă în care se iau şi alte medicamente (printre care metoclopramidă, warfarină, cloramfenicol, acid acetilsalicilic, contraceptive orale).

Capsulele de paracatamol se iau cu o cantitate suficientă de apă (200 ml), iar în timpul tratamentului se evită consumul de alcool.

Ce efecte adverse posibile poate avea

Deşi rar, paracetamolul poate avea efecte adverse. Dacă apar simptome precum umflăturile feţei, ale limbii sau gâtului, înghiţirea şi respiraţia dificile, mâncărimi pe piele, trebuie întrerupt imediat tratamentul cu paracetamol.

Au mai fost raportate şi alte efecte adverse după administrarea de paracetamol: diareea, durerile abdominale, trombocitopenie (scăderea numărului plachetelor sangvine), leucopenie (scăderea anormală a numărului celulelor albe), neutropenie (scăderea numărului anumitor tipuri de celulelor albe), urticarie, tensiunea scăzută şi şocul anafilactic. 

Nu mai mult de 4 g pe zi!

Doza zilnică uzuală recomandată la adulţi este de 1 până la 2 comprimate de 500 mg, doză care se poate repeta, dacă este necesar, după 4-6 ore, fără a se depăşi 4 g paracetamol pe zi (adică 8 comprimate). Doza maximă zilnică de paracetamol nu trebuie să depăşească 4 g. Doza unică (administrată o dată) maximă este de 1 g (2 comprimate).

Adolescenţi cu vârsta între 12 şi 15 ani şi greutatea cuprinsă între 41 şi 50 kg: doza indicată este de 1 comprimat administrat o dată, doză care se poate repeta, dacă este necesar, la interval de 4-6 ore, fără a depăşi 6 comprimate pe zi.

Adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani şi greutatea peste 50 kg: se recomandă aceleaşi doze ca şi la adulţi.

În sarcină, paracetamolul poate fi administrat, doar cu recomandarea medicului şi în doza indicată de acesta.

Pentru a se evita riscul supradozării, se recomandă să nu se administreze în acelaşi timp cu alte medicamente care conţin paracetamol sau clorhidrat de propacetamol.

Citeste si: Ce trebuie să ştii dacă iei medicamente contra durerilor de cap

Supradozarea are risc de deces!

Dacă ai depăşit cantitatea de paracetamol admisă, mergi la camera de gardă a celui mai apropiat spital. Printre simptomele excesului de paracetamol, se numără: vărsăturile, greaţa, paloarea, transpiraţia abundentă.

Trebuie reţinut că ingestia acută a unei supradoze de paracetamol de 7,5 g sau mai mult la adulţi, ori de 140 mg/kg corp la copii poate fi fatală, prin afectarea ireversibilă a rinichilor şi a ficatului.

Citeste si: Ce reguli trebuie să respecţi dacă iei medicamente

Mai multe