De ce este important consultul medical la menopauză?
Menopauza este un proces fiziologic normal, natural, care începe atunci când ovarele produc tot mai puțin estrogen și progesteron, odată cu înaintarea în vârstă. Primele manifestări clinice pot să apară în jurul vârstei de 40 de ani, când menstruațiile pot deveni neregulate, iar femeile se pot confrunta și cu alte probleme, precum durere la nivelul sânilor, bufeuri, uscăciune vaginală, insomnii, tulburări de dispoziție, pierderea apetitului sexual, dureri de cap și chiar palpitații.
Severitatea semnelor și simptomelor menopauzei variază de la o persoană la alta. Deși menopauza nu necesită tratament, deoarece nu este o boala, totuși, în unele situații, pentru ameliorarea manifestărilor clinice, poate fi necesar un tratament specific.
Un consult de ginecologie sau de endocrinologie este foarte important în astfel de cazuri, pentru verificarea și monitorizarea stării de sănătate a pacientei. În urma anamnezei și a examenului clinic, medicul va recomanda o serie de analize și investigații, pentru a putea recomanda cea mai potrivită soluție, pentru fiecare pacientă în parte. Unele paciente pot avea nevoie de un tratament de substituție hormonală, care constă în administrarea de estrogen simplu sau de estrogen combinat cu progesteron. Un astfel de tratament este recomandat în cazuri atent selecționate, ținându-se cont de toate particularitățile pacientei.
Consultul medical periodic este important și pentru prevenirea apariției altor afecțiuni cauzate de scăderea nivelului de estrogen, care afectează organismul. Schimbările hormonale produse de menopauză pot cauza diferite complicații, cea mai frecventă fiind osteoporoza. De aceea, investigațiile de screening pentru identificarea pierderii densității osoase și evaluarea riscului de fracturi asociat acestei afecțiuni sunt esențiale.
De asemenea, modificările care se produc în organism înainte și după menopauză cresc riscul apariției unor afecțiuni cardiovasculare și al unor cancere hormonodependente, precum cancerul endometrial, ovarian și mamar. De aceea, pentru stabilirea un diagnostic precoce, sunt indicate un consult ginecologic periodic și investigații de screening, cum este mamografia.
La SANADOR, pacientele au acces la consulturi de ginecologie și de endocrinologie asigurate de medici foarte bine pregătiți și cu o vastă experiență, precum și la analize și investigații medicale specifice, pentru recomandarea tratamentului corespunzător.
Pentru diagnosticul și monitorizarea osteoporozei, SANADOR dispune de un sistem avansat de imagistică și analiză a structurii osoase, de ultimă generație – Lunar iDXA. Datorită acestui aparat, durata investigației este mai scurtă, iar expunerea pacientei la radiații este semnificativ redusă.
Totodată, pacientele au acces și la mamografii digitale 3D cu tomosinteză, efectuate cu ajutorul unuia dintre cele mai performante sisteme de mamografie existente în prezent – Selenia Dimensions 3D Hologic. Acest echipament permite obținerea unor rezultate net superioare mamografiei digitale convenționale în detectarea cazurilor de cancer mamar, datorită reconstrucției tridimensionale a sânului. În plus, aparatul folosește o doză mai mică de radiații și permite o examinare mai rapidă, cu mai puțin disconfort pentru pacientă.