Remedii care subţiază sângele şi previn cheagurile

6 iulie 2022   Remedii naturiste

Cu cât sângele este mai vâscos, cu atât riscul de formare a cheagurilor este mai mare. În completarea unui stil de viaţă echilibrat, unele remedii naturale pot avea efect protector.  

Usturoiul şi ghimbirul au calităţi anticoagulante. Foto; Shutterstock

Îngroşarea sângelui este un proces care poate avea complicaţii cardiovasculare importante. Când sângele este vâscos, este mai mare probabilitatea de formare a cheagurilor (trombi), care perturbă scurgerea normală a acestui lichid atât de important pentru organism. Astfel apare tromboza venoasă, care este favorizată de hipercoagulabilitatea sângelui, de leziuni la nivelul vaselor de sânge, de fumat şi de administrarea contraceptivelor orale. Pe măsura înaintării în vârstă, sub acţiunea aterosclerozei (depunerile de lipide pe pereţii vaselor, care duc la formarea plăcilor de aterom), creşte riscul de apariţie a infarctului şi a accidentului vascular cerebral. Iată care sunt leacurile cu acţiune anticoagulantă!

Usturoiul

Apreciat pentru efectele antimicrobiene, usturoiul este şi calităţi antitrombotice (previne formarea cheagurilor de sânge), după cum au arătat cercetările. Îl poţi consuma ca atare sau sub formă de ceai preparat din 2 căţei de usturoi zdrobit la 250 ml de apă fiartă. Se lasă la infuzat 10 minute. Se poate consuma îndulcit cu 1 linguriţă de miere, pentru un gust mai bun. Usturoiul se poate administra şi sub formă de tablete (1 pe zi). Dacă urmează să faci o intervenţie chirurgicală, evită consumul usturoiului cu 7-10 zile înainte.

Scorţişoara

Adesea adăugată în diverse preparate pentru aroma inconfundabilă, scorţişoara este un remediu care are acţiune anticoagulantă şi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. În plus, scorţişoara are şi efect antioxidant, antimicrobian, antitumoral şi normalizează glicemia. Consumată moderat, poate contribui şi la scăderea nivelului colesterolului şi al trigliceridelor şi poate preveni ateroscleroza. Este indicat ceaiul din beţe de scorţişoară. Pentru a-l prepara, fierbe un sfert de oră un beţişor de scorţişoară într-un ibric cu 250 ml de apă. Strecoară şi bea neîndulcit. Nu abuza de scorţişoară, deoarece cumarina conţinută poate avea potenţial toxic. De asemenea, în exces, poare irita mucoasa gastrică.

Ghimbirul

Renumit pentru calităţile antivirale şi antispastice, ghimbirul are şi proprietăţi anticoagulante. Unele studii au arătat că ghimbirul ajută la reducerea colesterolului rău şi previne formarea cheagurilor de sânge, graţie salicilatului din compoziţie (aspirina, care reduce formarea trombilor, este derivatul sintetic al salicilatului). Ghimbirul se poate consuma sub formă de ceai, dar cantitatea zilnică nu trebuie să depăşească 4 g/zi (în sarcină, mai puţin de 1 g pe zi). Ceaiul se prepară din 2 feliuţe de rădăcină de ghimbir (sau 1 linguriţă pulbere) şi 250 ml de apă fiartă. Când apa dă în clocot, se adaugă ghimbirul tăiat sau dat pe răzătoare, se mai fierbe 5 minute, după care se strecoară.

Citeşte şi: 5 motive să foloseşti uleiul de usturoi. Cum îl prepari acasă

Extractul din sâmburi de struguri

Există studii care arată că extractul din seminţe de struguri aduce beneficii în ceea ce priveşte problemele sangvine şi cardiace. Acest remediu conţine antioxidanţi care pot proteja vasele de sânge, prevenind hipertensiunea şi acţionând ca un fluidifiant al sângelui. Extractul din sâmburi de struguri, sub formă de capsule (1/zi), poate aduce beneficii celor cu varice, tromboflebite, circulaţie sangvină deficitară, ateroscleroză, afecţiuni cardiovasculare sau fragilitate vasculară.

Alte anticoagulante naturale

Există şi alte surse naturale care conţin compuşi cu acţiune anticoagulantă. Dacă vrei să prevenii formarea cheagurilor de sânge, menţine un stil de viaţă sănătos, fii activ, hidratează-te şi consumă mai des ceapă, grepfrut, cimbru, oregano, conopidă, coacăze, ţelină, morcovi şi pătrunjel.

INFO

Feniculul, ceaiul verde şi lemnul-dulce sunt, de asemenea, adjuvante naturale care ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge.

Mai multe