Ce risc important poate fi evaluat prin monitorizarea sarcinii?
Sarcina este o perioadă plină de bucurie și de emoții pentru viitoarele mame. Este însă esențial ca pacientele să meargă periodic la consultații, pentru a descoperi din timp eventuale probleme și pentru a preveni apariția unor complicații.
Din momentul confirmării sarcinii, viitoarea mămică trebuie să meargă cu regularitate la medicul obstetrician, pentru monitorizare. În mod normal, sarcina durează 37-42 săptămâni, dar numeroși factori de risc pot declanșa o naștere prematură.
Riscul de a naște înainte de termen este mai mare la pacientele care au anumite probleme de sănătate, precum malformații sau infecții, afecțiuni cronice sau complicații care se dezvoltă în sarcină, cum este preeclampsia. Alți factori de risc sunt greutatea anormală a mamei, incompatibilitatea de Rh și obținerea sarcinii prin fertilizarea in vitro.
Pe parcursul sarcinii, medicul realizează diferite investigații de specialitate, care pot arăta dacă există un risc crescut de naștere prematură. Astfel, acesta poate interveni pentru a crește șansele mamei de a duce sarcina la termen, poate recomanda anumite tratamente sau poate solicita o monitorizare a sarcinii prin controale medicale mai frecvente.
În funcție de specificul fiecărui caz în parte, medicul poate recomanda un supliment cu progesteron, pentru a întârzia declanșarea travaliului sau, dacă observă semne de insuficiență cervicală, poate indica serclajul colului uterin, pentru a preveni pierderea sarcinii sau o naștere înainte de termen.
Prin tratamentul corect al afecțiunilor diagnosticate, prin prescrierea medicației potrivite și prin recomandări care să promoveze un stil de viață sănătos pentru viitoarea mămică, poate fi redus considerabil riscul de nașterea prematură. Acest lucru este esențial, pentru că un copil care vine pe lume prea devreme nu este bine pregătit pentru viața extrauterină, fiind predispus la complicații și având nevoie de o îngrijire specială. De aceea, pacientele care au o sarcină cu risc de naștere prematură trebuie să aleagă o maternitate modernă, unde atât ele, cât și micuții lor pot beneficia de toate serviciile medicale necesare.
La SANADOR, pacientele au acces la consultații de obstetrică oferite de medici cu experiență și la screening prenatal complet. Pentru o naștere în siguranță, viitoarele mame pot alege Maternitatea SANADOR, dotată cu un bloc de nașteri modern, cu trei săli aseptice, și rezerve de cazare single sau duble cu rooming-in pentru nou-născuți. Maternitatea face parte din Spitalul Clinic SANADOR, cel mai mare spital privat multidisciplinar, care dispune de toate echipamentele medicale necesare și de o echipă medicală experimentată, care poate gestiona cu succes inclusiv nașterile premature.
La Spitalul Clinic SANADOR, micuții care vin pe lume înainte de termen sau cu probleme de sănătate sunt monitorizați atent în Secția de Terapie Intensivă Neonatală de categoria I. Medicii neonatologi cu o experiență deosebită asigură consultații interdisciplinare pentru nou-născuți, astfel încât orice afecțiune sau complicație este depistată și tratată la timp.