Adolescenţii şi independenţa. Sfaturile psihologului

Adolescența vine cu o mulțime de provocări, atât pentru copilul care devine adolescent, cât și pentru cei din jur, în special familia de origine. 

În încercarea de a se face auzit și de a-și revendica locul în lumea adulților, adolescentul va căuta să dovedească permanent că el știe și se descurcă. Acest lucru se petrece din cauza transformărilor hormonale care se petrec în organismul lui. Modificările corporale, care devin mai vizibile pe zi ce trece, generează sentimente de rușine, neadecvare, nevoia de singurătate, pentru respectivul adolescent. La toate acestea, se adaugă nevoia de intimitate și independență.Ce este independența?

Independența este definită ca fiind capacitatea de auto-guvernare și de luare a deciziilor, în ciuda influenței factorilor exteriori. În adolescență, acești factori exteriori (influența părinților, sfaturile adulților) par să devină periculos de mari, iar adolescentul va încerca să dovedească exact contrariul, anume că el este cel mai puternic, cel mai înțelept, într-o sintagmă, cel mai. Acest lucru se datorează creșterii cantității eliberate  de dopamină și serotonină, producând un dezechilibru hormonal care se reflectă în comportament și atitudine.

De ce poate deveni independența periculoasă?

A te descurca singur este bine, chiar ideal, într-o societate consumeristă, precum cea în care trăim. Cu toate acestea, există un prag foarte fin între a te descurca singur și a face lucrurile singur, indiferent de calitatea lor. Mai grav este atunci când independența începe să contribuie la eșecul adolescentului. Adolescența vine la pachet, după cum spuneam mai sus, cu o dorință excesivă de independență. Exagerarea faptului de a fi independent poate duce la inabilitatea de a cere ajutorul, chiar și în situațiile limită, izolare din cauza incapacității de a mai avea încredere că alții pot fi de ajutor, sentimentul de inutilitate, dacă permit să fie ajutați.

Adolescentul și interzicerea independenței

Instinctul părinților de a-și proteja copilul care se află într-un proces de transformare poate interfera, uneori, cu dorința de exprimare a acestuia, dar, după cum știm că ”omul din greșeli învață”, rareori se întâmplă ca adolescentul să ia în seamă experiențele părinților. De aceea, dacă adolescentului nu-i este permis să trăiască propriile eșecuri, este foarte posibil ca nici lecțiile să nu se sedimenteze atât de bine. Rezultatele hiperprotecției sunt scăderea stimei de sine, creșterea anxietății și a dependenței față de factorii externi, provocări care altora le par mici, dar în cazul hiper-protecției devin adevărați munți de nedepășit etc.

Text scris de Sima Simina-Maria, psiholog