Cum ar trebui să vorbeşti cu copilul despre droguri
Adolescența este o perioadă de explorare și schimbare, dar și una vulnerabilă, în care deciziile greșite pot avea consecințe pe termen lung. Abuzul de droguri este una dintre cele mai mari provocări cu care se pot confrunta adolescenții, iar părinții au un rol esențial în prevenire.
De ce consumă adolescenții droguri? Există mai mulți factori care pot influența un adolescent să să devină consumator și aceștia includ: istoricul familial de abuz de substanțe, probleme de sănătate mintală, precum anxietatea, depresia sau ADHD, comportamentul impulsiv sau predispoziția spre asumarea riscurilor, traumele din trecut, cum ar fi un accident sau abuzuri, stima de sine scăzută și sentimentul de respingere socială.
Adolescenții sunt adesea influențați de anturajul lor și dorința de a se integra îi poate determina să încerce substanțe interzise, mai ales dacă prietenii lor le consumă. Curiozitatea, rebeliunea sau nevoia de a evada din situații stresante sunt alte motive comune.
Semnele de avertizare
Ca părinte, trebuie să fii vigilent atunci când apar prieteni noi, necunoscuți familiei, când există modificări în obiceiurile alimentare sau de somn, dacă apar scăderea interesului pentru activitățile preferate sau comportament iresponsabil, lipsa de judecată și retragerea din viața de familie. De asemenea, sunt îngrijorătoare și obiectele suspecte, cum ar fi recipiente de medicamente fără motiv medical.
Cum să abordezi discuțiile?
Acestea trebuie să fie frecvente, oneste și adaptate nevoilor adolescentului. Iată câteva strategii:
1. Ascultă activ. Întreabă-i despre opiniile și curiozitățile lor, fără să judeci sau să-i întrerupi.
2. Vorbește despre riscuri. Evită să folosești tactici prin care ameninți și concentrează-te pe cum drogurile pot afecta sănătatea, performanța sportivă sau relațiile sociale.
3. Analizează mesajele media și fă apel la gândirea lui critică. Vorbește despre modul în care drogurile sunt prezentate în filme, muzică sau pe rețelele sociale.
4. Învață-l cum să reziste la presiunea grupului. Găsiți împreună metode prin care ei pot refuza drogurile fără să se simtă excluși.
Strategii de prevenție
Pe lângă comunicare, se mai pot lua și alte măsuri pentru a reduce riscul de abuz de substanțe:
· Monitorizează programul adolescentului și încurajează implicarea în activități supravegheate de adulți.
· Stabilește reguli clare, de exemplu, plecarea imediată de la o petrecere unde este posibil să se consume droguri.
· Cunoaște prietenii adolescentului, deoarece grupul de prieteni poate influența alegerile lor.
· Fii un exemplu și consumă alcool cu moderație, urmează prescripțiile medicale și evită substanțele ilicite.
Ce să faci dacă suspectezi consumul de droguri
Dacă bănuiești că adolescentul consumă, droguri asigură-te că abordezi subiectul într-un mod calm și bine gândit.
Concentrează-te pe comportament și sublinează pericolul consumului, dar fără să etichetezi adolescentul ca fiind „rău” sau „o rușine”. De asemenea, caută ajutor profesional pentru că nu este o situație pe care să o puteţi rezolva singuri. Medicii sau consilierii specializați pot oferi sprijin în combaterea dependenței.