Unde trăiește vipera cu corn, cel mai periculos șarpe din România
Mai ales vara, riscul de a interacţiona cu şerpi este mai mare. Cei care merg în zonele de munte sunt sfătuiţi să fie atenţi pe unde calcă şi, dacă îi întâlnesc, să nu îi provoace. De altfel, viperele atacă atunci când sunt provocate.
Dintre toţi şerpii din ţara noastră şi chiar din Europa, vipera cu corn este considerată cea mai agresivă şi periculoasă, iar acest lucru are legătură cu veninul puternic, toxic, pe care îl “injectează” în cantitate mare.
În România sunt prezente două subspecii: vipera cu corn bănăţeană (Vipera ammodytes ammodytes) şi vipera cu corn dobrogeană (Vipera ammodytes montandoni).
Această viperă nu atacă însă decât în momentele în care oamenii încearcă să pună mâna pe ea sau când se aşază pe pietrele sub care ea stă fără să se asigure. Are mişcări lente, însă atacă brusc. În cazul muşcăturii viperei cu corn, se impune intervenţie medicală imediată.
Muşcătura de viperă este fulgerătoare şi lasă două urme punctiforme. Mai pot să apară: transpiraţii, greaţă, vărsături, anxietate, hipotensiune, tahicardie, iar în cazul în care există o reacţie anafilactică gravă, pot surveni stopul cardio-respirator şi insuficienţa respiratorie acută.
Cum recunoşti vipera cu corn
Vipera cu corn poate ajunge la dimensiuni de 90 - 95 de centimetri, însă dimensiunile medii sunt de 60 - 70 de centimetri. Culoarea variază de la cenuşiul masculilor la nuanţe maronii, roşcate şi cărămizii la femele. Ambele sexe au celebrul zig-zag de culoare neagră sau maro pe spate.
Cea mai mare diferenţă faţă de viperele comune este capul triunghiular şi cornul de pe maxilarul superior, de aici provenind şi denumirea populară de viperă cu corn, informează aventurainromania.ro.
În ce regiuni poate fi întâlnită vipera cu corn
Arealul de distribuţie a viperei cu corn se suprapune cu teritoriul administrativ al Dobrogei şi judeţelor Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea.
Vipera cu corn preferă zonele cu stânci, însorite, iar uneori poate fi întâlnită şi în marginile pădurilor de foaiase. Se camuflează foarte bine, se deplasează greu, dar atacul acestui şarpe este foarte rapid.
Zonele unde trăiesc viperele cu corn. FOTO: Doru Panaitescu