Rezultatele unui studiu recent au arătat că dieta care cuprinde alimente cu aciditate mare creşte riscul de apariţie a diabetului de tipul II.

Cercetarea, la care au participat mai mult de 60.000 de femei, a fost condusă de Guy Fagherazzi şi Francoise Clavel-Chapelon, medici la Centrul de Studii Epidemiologice din Paris, Franţa.

Ei au ajuns la concluzia că alimentaţia bogată în produse de origine animală şi în alimente acide pot provoca acidoză metabolică.

Timp de 14 ani, oamenii de ştiinţă au analizat dieta participantelor la studiu şi riscul de apariţie a diabetului. Astfel, rezultatele obţinute au indicat că femeile care obişnuiau să consume alimente acide avea un risc cu 56% mai ridicat să sufere de diabet.

,,O dietă bogată în proteine de origine animală favorizează aportul de acid din organism, în timp ce legumele şi fructele ajută la neutralizarea acidităţii. Pentru a evita apariţia complicaţiilor metabolice, dar şi a altor afecţiuni este indicat să avem o dietă echilibrată, care să cuprindă câte puţin din fiecare categorie de alimente”, au afirmat medicii care au coordonat cercetarea.

Ei au mai adăugat că deşi se cunoaşte contrariul, piersicile, perele, merele, bananele, chiar şi lămâile şi portocalele ajută la reducerea acidităţii din dietă.