Parcă după câteva pahare eşti mai relaxat şi simţi că eşti capabil de orice, inclusiv în dormitor. Ei bine, chiar dacă poate creşte încrederea în sine, alcoolul este unul dintre cei mai mari duşmani ai vieţii sexuale.

Alcoolul este greu metabolizat de organism, mai exact în jur de 10 ml pe oră. Astfel, după câteva pahare de băutură se poate instala intoxicaţia alcoolică, ceea ce duce la scăderea apetitului sexual sau la probleme de erecţie, în cazul bărbaţilor. Şi cum moderaţia este soluţia pentru multe probleme, această regulă se aplică şi în cazul băuturilor alcoolice. Astfel, consumul a 2 pahare de alcool pe zi sunt suficiente în cazul bărbaţilor, în timp ce femeile ar trebui să se limiteze doar la un pahar.

Predispune la disfuncţii erectile temporare

Cercetătorii de la Universitatea din Washington au ajuns la concluzia că o cantitate prea mare de alcool în organism influenţează buna funcţionare a creierului şi a organelor sexuale. În cadrul unui studiu realizat de ei s-a constatat că bărbaţii care nu au consumat alcool au ajuns la erecţie mai repede decât cei care au băut, iar unii dintre aceştia nu au avut deloc erecţie. Acest lucru este cauzat de reducerea circulaţiei sângelui către zonele genitale şi de scăderea gradului de excitaţie. În cazul celor dependenţi de alcool, situaţia este mult mai gravă, deoarece se ajunge la disfuncţii erectile permanente, ejacularea precoce fiind cea mai des întâlnită problemă.

Reduce apetitul sexual

Alcoolul este sedativ pentru sistemul nervos central, mai exact, inhibă sensibilitatea sexuală care este responsabilă de atingerea orgasmului. Rezultatul este un orgasm de mai scurtă durată şi de o intensitate mai scăzută.

Scade lubrifierea

Pentru a fi stimulate, organele sexuale trebuie să primească o anumită cantitate de sânge. Însă, atunci când se depăşeşte doza zilnică de alcool recomandată, organismul se deshidratează şi scade gradul de lubrifiere, în cazul femeilor şi erecţia, în rândul bărbaţilor. Mai mult, în cazul femeilor consumul exagerat de alcool duce la oboseală şi dureri de cap, care taie cheful de sex.

Poate duce la infertilitate

Băuturile alcoolice influenţează negativ şi fertilitatea. Astfel, s-a constatat că doamnele care beau mai mult de un pahar de alcool pe zi rămân mai greu însărcinate, deoarece se confruntă cu tulburări ale ciclului menstrual şi cu probleme de ovulaţie.

Vinul are efect afrodisiac

Spre deosebire de alte băuturi alcoolice, vinul roşu îmbunătăţeşte viaţa sexuală, atât timp cât este băut cu moderaţie. Un pahar de vin pe zi creşte apetitul sexual. În acelaşi timp antioxidanţii din vinul roşu stimulează producţia de oxid nitric, care ajută pereţii arterelor să se relaxeze, facilitând astfel circulaţia sângelui, inclusiv către organele sexuale.