Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului

1 2 jpg jpeg

Începând de la ora 11.00, în Piaţa Universităţii – Parcul Colţea, părinţi, copii, voluntari, specialişti, dar şi persoane publice vor construi funda puzzle multicoloră, care reprezintă simbolul internaţional al autismului.

De la 12.00, se va porni din Piaţa Universităţii spre Piaţa Unirii, într-un marş de solidaritate cu persoanele cu autism şi se vor lansa sute de baloane albastre. În aceeşi zi, de la 13.00, în Piaţa Unirii, bucureştenii se vor putea transpune în pielea unei persoane cu autism, pentru a afla cum se simte aceasta într-o societate care o izolează.

În noaptea de 2 aprilie vor fi luminate în albastru trei clădiri din Bucureşti: Ateneul Român, Palatul Victoria şi Hotelul JW Marriott.

Această iniţiativă face parte din mişcarea internaţională Light It Up Blue organizată de organizaţia americană Autism Speaks în 2011.

Acţiuni de solidarizare cu persoanele cu autism vor mai avea loc şi în alte oraşe din ţară (Baia Mare, Braşov, Focşani, Craiova, Oradea, Timişoara, Bacău).