Vrei să slăbeşti? Iată ce reguli te pot ajuta!

1 2 jpg jpeg

Nutriţionista Nicolette Pace din S.U.A susţine că bebeluşii au un ritm organic atunci când vine vorba de alimentaţie, iar acest obicei ar aduce multe beneficii în cazul adulţilor.

Una dintre primele reguli ce trebuie respectate este programul meselor din timpul zilei. Mai exact, nutriţionista spune că cei mici nu sar peste mese, ceea ce este foarte întâlnit la adulţi.

În plus, copiii obişnuiesc să se oprească din mâncat atunci când sunt sătui, lucru de care adulţii uită.

Un alt aspect ce ţine de alimentaţia celor mici şi care i-ar putea pe adulţi să piardă în greutate este controlul asupra porţiilor.

,,Sunt multe lucruri pe care cei mici le respectă când vine vorba de alimentaţie şi care ar aduce beneficii în cazul adulţilor. Faptul că ei obişnuiesc să mănânce liniştiţi, porţiile sunt de mici dimensiuni şi respectă programul de trei mese pe zi îi ajute să se dezvolte armonios. Acelaşi set de reguli dacă ar fi puse în practică de către adulţi i-ar ajuta să piardă în greutate sau să se menţină”, a afirmat nutriţionişta Nicolette Pace.