Vitamina C te fereşte de osteoporoză
Din dieta zilnică a persoanelor care vor să prevină osteoporoza nu ar trebui să lipsească vitamina C. O cercetare recentă, apărută în „PloS One”, realizată pe cobai, arată că această vitamină protejează sistemul osos.
Chiar dacă acest efect a fost observat deocamdată doar la cobai, descoperirea le dă speranţe oamenilor de ştiinţă, putând avea „implicaţii profunde asupra sănătăţii publice”, după cum subliniază dr. Mone Zaidi, profesor şi director la Şcoala de Medicină Mount Sinai.
„Studiul nostru arată că vitamina C, administrată în doze mari, protejează osul şi scheletul în cazul şoarecilor. Acest lucru este posibil prin stimularea osteoblastelor, celule formatoare de ţesut osos”, a adăugat specialistul.
O altă cercetare, efectuată în 2008, de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tufts arăta o legătură între vitamina C şi o scădere a densităţii osoase în cazul bărbaţilor.
Efectul protector al vitaminei C derivă şi din acţiunea ei antioxidantă. „Antioxidanţii sunt necesari pentru protecţia contra stresului oxidativ, implicit contra inflamaţiei. Procesul inflamator duce la resorbţia osoasă, adică la îndepărtarea calciului de pe oase. Vitamina C reduce acest proces”, spune Katherine L. Tucker, specialist la „Jurnalul de nutriţie”.