Violenţa poate duce la apariţia problemelor mintale

1 2 jpg jpeg

Deşi se credea că depresia este asociată cu violenţa, analizele au evidenţiat că violenţa verbală şi fizică poate duce la apariţia tulburărilor mintale, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor.

În cadrul studiului au fost analizate datele de la alte 41 de cercetări din întreaga lume privind violenţa din familie, dar şi efectele pe care le poate avea.

Astfel, specialiştii au ajuns la concluzia că femeile care au fost victimele violenţei au un risc de două ori mai mare să sufere de depresie şi de trei ori mai mare să fie diagnosticate cu stări de anxietate.

Riscurile sunt cu atât mai mari în cazul persoanelor care suferă de sindromul stresului posttraumatic, de tulburări obsesiv-compulsive sau de alimentaţie.

,,Dovezile noastre sugerează două lucruri: violenţa domestică poate duce la apariţia problemelor mintale, iar persoanele care sunt diagnosticate cu aceste tulburări e posibil să fie victimele abuzurilor fizice şi verbale. Important este ca specialiştii să cunoască asocierea dintre violenţă şi problemele mintale pentru a-l putea ajuta pe pacient din mai multe puncte de vedere”, a afirmat Louise Howard, profesor la Institutul de Psihiatrie a Colegiului Regal din Londra, Marea Britanie.