Veste bună pentru pacienţii cu afecţiuni ale valvelor inimii

2 jpg jpeg

Programul de chirurgie valvulară minim-invazivă face parte din parteneriatul transatlantic cu Spitalul Universitar de Stat New York, SUA şi se va lansa în cadrul unui centrul medical privat.

Proiectul presupune nu doar schimbul de experienţă dintre medicii din cadrul Spitalului European Polisano şi cei din străinătate, ci şi realizarea de intervenţii valvulare minim-invazive în zona Transilvaniei.

În prmp fază, programul va fi lansat prin realizarea în premieră a unui număr de trei operaţii de plastie mitrală, la pacienţi cu vârste cuprinse între 50-60 de ani, de către Echipa Inimii – Heart Team, alcătuită după model european, din chirurgi cardiovasculari şi cardiologi intervenţionişti de renume internaţional.

„Misiunea noastră este de a dezvolta în Sibiu un centru de referinţă în chirurgia cardiovasculară, dar la costuri accesibile pacienţilor din România. Prin înfiinţarea acestui parteneriat, unitatea noastră medicală oferă pacienţilor cu patologii grave ale inimii, şansa de a beneficia de proceduri moderne de tratament, cu recuperare rapidă, realizate cu echipamente noi de înaltă performanţă şi sub îndrumarea unor medici de top”, a afirmat dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano şi şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică. Una dintre afecţiunile ce poate fi tratată prin intermediul acestui gen de proceduri este insuficienţa mitrală, care fără tratament corespunzător, duce la mărirea ventriculului stâng şi scăderea funcţiei de pompă, cu apariţia insuficienţei cardiace. Afecţiunea determină o calitate scăzută a vieţii şi mortaliltate crescută pe termen mediu şi lung.