Vaccinul antigripal este sigur în sarcină

1 2 jpg jpeg

Nu există dovezi potrivit cărora vaccinul antigripal ar duce la pierderea sarcinii, este concluzia studiului efectuat de oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional de Sănătate Publică din Norvegia.

Specialiştii au monitorizat mai multe gravide în perioada 2009-2010, în timpul unei epidemii produse de o nouă tulpină de virus gripal.

Înainte de 2009, gravidele din Norvegia nu erau sfătuite să se vaccineze antigripal de rutină. Însă, în timpul epidemiei, acestora li s-a recomandat vaccinarea gravidelor aflate în trimestrul doi sau trei.

Studiul a analizat 113.000 de sarcini, dintre acestea înregistrându-se 492 de cazuri de moarte fetală. Specialiştii au estimat că riscul de moarte a fătului a fost de două ori mai mare la femeile care nu s-au vaccinat în comparaţie cu cele care au recurs la vaccinare.

„Vaccinarea antigripală este importantă pentru toată lumea, în special pentru femeile însărcinate”, afirmă dr. Geeta Swamy, cercetător la Centrul Medical al Universităţii Duke.