Un plasture contra sforăitului va fi lansat în curând
Faptul că 45% dintre americani sforăie ocazional şi 25% în mod regulat arată că ronhopatia este mai frecventă decât s-ar putea crede. Partenerii persoanelor care sforăie recurg de obicei la tehnici speciale ca să poată adormi. Printre ele, atenţionarea partenerului pentru ca acesta să îşi schimbe poziţia, muzică sau somnifere.
Cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital din Boston au descoperit o soluţie miraculoasă, conform Agerpres. Este vorba de un plasture de unică folosinţă, cu un orificiu în mijloc, care se aşează pe gura celui care sforăie.
Sforăitul este de fapt o tulburare de respiraţie provocată de subţierea coloanei de aer care întâmpină obstacole (limbă prea voluminoasă, muşchii laringelui prea relaxaţi, strat de grăsime prea gros între muşchi şi mucoasa gâtului). La originea relaxării musculare poate fi şi aerul rece care ajunge în fundul gâtului când se respiră pe gură. Ideea plasturelui este ca cel care sforăie să respire pe nas, făcând mai dificilă respiraţia pe gură.
Testat în laborator, plasturele antisforăit a dat rezultate foarte bune. Unii îşi pun totuşi întrebări legate de consecinţele asupra celor care le vor purta, precum respiraţie restrânsă şi posibilele mici treziri pe care le-ar putea provoca obturarea gurii.
Sforăitul afectează în special bărbaţii, dar şi persoanele vârstnice, precum şi pe cele care au probleme cu excesul de greutate. Cei care se confruntă cu aeastă problemă trebuie să evite să doarmă pe spate. Cel mai bine este să doarmă pe o parte sau pe burtă.
Excesul de alcool poate să favorizeze sforăitul, de aceea este important să nu faci astfel de excese, cu câteva ore înainte de a merge la culcare. De asemenea, este de evitat şi mâncarea în exces.