Uleiul de cocos, tratament pentru cancerul de colon
De cele mai multe ori, pacienţii nu conştientizează primele semne ale bolii şi nu obişuiesc să-şi facă colonoscopii în mod regulat pentru a detecta posibilele celule pre-canceroase, astfel încât să descopere maladia aflată încă într-un stadiu incipient.
Cu toate acestea, cancerul de colon poate fi prevenit prin menţinerea unei greutăţi sănătoase, printr-o hidratare intensă a organismului şi, bineînţeles, prin adoptarea unei alimentaţii bogată în fibre şi antioxidanţi.
Uleiul de cocos, inamicul cancerului de colon?
Cercetătorii au efectuat un nou studiu asupra efectelor pe care acidul lauric, adică principalul acid din compoziţia uleiului de nucă de cocos, îl are asupra celulelor canceroase ce provoaca cancerul de colon.
În mod surprinzător, acest acid saturat a ucis 93% dintre celulele canceroase, în numai 48 de ore.
Deşi studiul se află la început, oamenii de ştiinţă au nevoie de mai mult timp pentru a aprofunda cercetarea asupra acidului lauric şi să dezvolte, eventual, un tratament naturist pe bază de ulei de cocos împotriva mai multor tipuri de cancer, inclusiv cel de sân sau prostată.
Uleiul de cocos, multiple beneficii
Indirect, uleiul de cocos luptă împotriva cancerului prin simplul fapt că îmbunătăţeşte starea generală a organismului, ajutându-l, astfel, să lupte împotriva diverselor mutaţii.
Uleiul de cocos este benefic, de asemenea, pentru inimă, întrucât scade nivelul colesterolului din sânge şi ajută la pierderea în greutate, în special a grăsimii depuse în zona abdominală.