Transplantul celular, o soluţie pentru regenerarea ficatului

2 jpg jpeg

Cercetătorii de la Medical Research Council au demonstrat prin intermediul unui studiu realizat pe şoareci faptul că un ficat sever bolnav poate fi readus la o stare de funcţionare aproape normală, potrivit bbc.com, citat de Mediafax. O serie de teste suplimentare se desfăşoară în această perioadă pe ţesuturi umane.

Ficatul deţine o capacitate remarcabilă de a se reface. Chiar dacă jumătate din organ este îndepărtat pe cale chirurgicală, ficatul poate să crească la loc şi să ajungă la dimensiunile iniţiale.

Autorii studiului, cercetători la Universitatea Edinburgh, au analizat potenţialul regenerativ al ficatului.

În mod normal, principalul tip de celule din ficat - hepatocite - sunt capabile să asigure o regenerare a organului.

Unul dintre autorii studiului, profesorul Stuart Forbes, a explicat că hepatocitele, în mod normal, se divid foarte uşor, dar în cele din urmă ele renunţă la această abilitate de a se divide, pe măsură ce îmbătrânesc. Acesta este procesul pe care îl observăm în toate cazurile de afecţiuni hepatice severe.

Cercetătorii din Edinburgh au analizat un grup de celule strâns înrudite cu hepatocitele - celulele suşă din ductul biliar.

Injectarea acestor celule în ficatul bolnav al şoarecilor a dus la o regenerare aproape completă a organului.

Totuşi, profesorul Forbes consideră că transplantul de ficat rămâne principala opţiune pentru pacienţi şi îi îndeamnă pe britanici să se înscrie în număr mai mare în registrul donatorilor de organe din această ţară.