Testul de sânge care poate prezice atacul de cord

1 2 jpg jpeg

Cu ajutorul acestui test, pacienţii ar putea lua preventiv medicamente pentru subţierea sângelui, astfel riscul apariţiei atacului de cord fiind mult mai mic.

Studiul, efectuat de oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetare ,,Scripps” din California, SUA, s-a axat pe analiza celulelor care sunt eliberate în momentul în care arterele cedează, din cauza hipertensiunii, dar şi a altor factori.

,,Acesta poate fi modul ideal de depistare a atacului de cord, în loc să aştepţi să apară simptomele specifice lui. Descoperirea acestui test este foarte importantă în domeniul medicinei cardiovasculare, mai ales că pot fi salvate multe vieţi cu ajutorul lui”, a afirmat Eric Topol, coordonatorul studiului, de la Fundaţia Britania Cardiovasculară.

Chiar dacă nu există antecedente în familie, speciliaştii recomandă persoanelor să efectueze acest test, pentru mai multă siguranţă.

Cu atât mai mult că au existat cazuri când pacienţii care aveau dureri în piept au fost la controlul medical, după care au fost externaţi şi a doua zi au suferit un atac de cord.

Deşi rezultatale obţinute în urma studiului sunt foarte importante, oamenii de ştiinţă susţin că mai au de lucru la conceperea testului, ei fiind în stadiul preliminar de dezvoltare.