Stresul duce la retenţia de sare în organism
Excesul de sare din organism a fost asociat cu creşterea tensiunii arteriale, care poate conduce la complicaţii precum diabet sau boli de inimă.
Atât nivelurile ridicate de stres, cât şi excesul de sare au un impact negativ asupra organismului. Împreună, riscul de a suferi de afecţiuni grave este mult mai mare, subliniază specialiştii.
Cu cât o persoană este mai stresată, cu atât organismul reţine mai multă sare. O consecinţă a excesului de sare din organism este creşterea tensiunii arteriale, care poate afecta sănătatea inimii.
De aceea, nutriţioniştii recomandă reducerea consumului de alimente bogate în sare. Iar pentru reducerea nivelului de stres din organism, specialiştii ne sfătuiesc să optăm pentru metode de relaxare, precum yoga, meditaţie.
De asemenea, sportul ajută şi el la reducerea stresului din organism, prevenind astfel afectarea funcţiilor celulelor şi îmbătrânirea prematură a organismului.