Ştii care sunt cu adevărat cele mai murdare locuri cu care au contact cei mici?

1 2 jpg jpeg

1. Parcurile şi locurile de joacă din interior Cu atât de mulţi copii care se joacă într-un loc izolat, punându-şi mâinile murdare pe faţă şi apoi pe haine, nu este de mirare că zonele de joacă se numără printre cele mai murdare locuri.

Evident, nu va trebui să eviţi aceste excursii distractive, dar după ce au terminat joaca, copiii ar trebui să se spele pe mâini pentru cel puţin 30 de secunde, după care să clătească mâinile cu apă caldă.

Îi poţi învăţa să se spele pe mâini cu apă şi săpun, în timp ce cântaţi melodia preferată, pentru a te asigura că nu se grăbesc. Şi că îndepărtează şi mizeria de sub unghii.

Majoritatea copiilor nu folosesc apă şi săpun după ce merg la toaletă, ceea ce înseamnă că pleacă de la baie cu bacterii din fecale periculoase pe mâinile lor.

În mod normal, ar trebui să-l înveţi pe cel mic să se spele pe mâini, dar ai putea să ţi iei şi un gel de curăţare cu cel puţin 60% alcool, pe care să îl aibă la îndemână.

Sigur, este o idee inteligentă să-i laşi pe cei mici să-şi spele vasele după ce termină de mâncat, dar asigură-te că se spală foarte bine pe mâini după aceea.

Un studiu a dezvăluit faptul că în chiuveta din bucătărie sunt de 1000 de ori mai multe bacterii decât într-o toaletă, ducând-o aproape în topul celor mai murdare locuri. O parte din motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că dezinfectăm toaletele mult mai bine decât chiuvetele din bucătărie.

De asemenea, chiuveta ajunge să aibă foarte multe bacterii periculoase provenite din mâncare, precum listeria, bacteria E.coli sau salmonella, răspândită din carnea crudă şi legumele care au fost tăiate pe tocătoare.

Ai văzut vreodată un copil care a pus direct gura pe cişmelele din parcuri. Da, te face să te nelinişteşti, deoarece ştii că sunt pline cu microbi. Ce mai bună protecţie este să-i dai o sticlă cu apă celui mic în rucsăcel.

De asemenea, învaţă-l să ţingă gura departe de cişmea şi să lase apa să curgă timp de cel puţin cinci secunde îninate de o bea. O altă recomandare este să se spele pe mâini după aceea.

Citeşte continuarea articolului pe totuldespremame.ro