Statinele reduc riscul de cancer hepatic

1 2 jpg jpeg

Şi cercetările anterioare au evidenţiat faptul că tratamentul cu statine poate proteja împotriva mai multor tipuri de cancer.

Riscul de apariţie a cancerului hepatic se reduce cu ajutorul statinelor chiar şi în cazul pacienţilor care sunt diagnosticaţi cu hepatită de tip B, care creşte în mod semnificativ riscul.

În cadrul studiului, specialiştii de la Universitatea din Milano au reevaluat cinci cercetări realizate privind efectul tratamentului cu statine asupra cancerului de ficat.

Astfel, ei au ajuns la concluzia că persoanele care iau zilnic statine au cu 42% mai scăzut riscul de dezvoltare a cancerului hepatic, spre deosebire de persoanele care nu urmează acest tratament.

,,Nu ştim exact cum protejează tratamentul cu statine împotriva tumorilor care pot apărea la nivelul ficatului. Colesterolul pe care îl reduce tratamentul cu statinele este produs de ficat şi de aici conexiunea între aceste medicamente şi cancerul hepatic”, au precizat oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional de Sănătate şi Excelenţă Clinică din Marea Britanie.

Ei sunt de părere că tratamentul cu statine trebuie urmat doar la indicaţia medicului, deoarece pe perioade mai lungi de timp pot apărea efecte adverse, precum durerile de cap, senzaţia de înţepături, fie cea de greaţă.