Sprijin pentru victimele incediului din Clubul Colectiv
Acestui demers s-au alăturat specialiştii de la trei cabinete de recuperare medical din Bucureşti - Terapie pentru Mişcare, KinetoDema şi Fiziolife Medica, dar şi alţi membri ai federaţiei.
„Transmitem sincere condoleanţe familiilor care şi-au pierdut rudele şi prietenii în incendiul de la clubul Colectiv şi suntem alături de supravieţuitorii tragicului accident prin oferirea gratuită a şedinţelor de recuperare necesare pentru ca aceştia să poată reveni la activităţile cotidiene cât mai repede cu putinţă”, spune prof. dr. Elena Căciulan, preşedintele Federaţiei Române a Asociaţiilor de Fizioterapie.
Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul centrului de recuperare medicală Terapie pentru Mişcare susţine că toate persoanele afectate de incendiul de la clubul Colectiv trebuie să urmeze şedinţe de recuperare prin fizioterapie care vor ajuta la adaptarea organismului la grefele de piele şi la recăpătarea funcţionabilităţii corpului.
„Şedinţele de fizioterapie vor cuprinde elemente de kinetoterapie, terapie manuală, masaj, electroterapie şi taping. Ne dorim să fim alături de supravieţuitorii tragicului accident de săptămâna trecută pe tot parcursul procesului de recuperare”, adaugă fizioterapeut Bogdan Goga.
Persoanele care doresc să beneficieze gratuit de şedinţele de recuperare sunt rugate să ia legătura cu reprezentanţii Federaţiei Române a Asociaţiilor de Fizioterapie la numerele de telefon 0722.839.882 şi 0737.147.895 sau la adresa de e-mail secretariat@rofizioterapie.ro.