Sprijin pentru cuplurile cu probleme de fertilitate

1 2 jpg jpeg

Proiectul se adresează cuplurilor şi reprezintă un proces complex de stimulare a fertilităţii pentru a creşte şansele de concepţie (prin metode naturale sau asistate medical), dar şi pentru a ajuta bunul mers al sarcinii, o naştere fără complicaţii şi dezvoltarea unui copil sănătos.

Programul este realizat la iniţiativa şi sub îndrumarea doctorului George Vasilescu, medic primar obstetrică ginecologie. El se adresează ambilor parteneri, fie că aceştiea suferă sau nu de infertilitate. Fiind recomandat oricărui cuplu ce doreşte o sarcină sănătoasă, programul este cu atât mai important pentru cuplurile cu vârsta peste 35 de ani, în cazul cărora fertilitatea naturală este scăzută.

Acesta joacă, de asemenea, un rol important în procedurile de reproducere umană asistată, în cazul cărora are un impact major, cu până la 50% creşterea a şanselor de reuşită. Nu în ultimul rând, programul este indicat cuplurilor care au avut în trecut probleme abortive sau celor care au avut repetate eşecuri de implantare embrionară. „Cuplurile fără probleme de fertilitate trebuie să ştie că pregătirea pentru concepţie este importantă pentru bunul mers al sarcinii, pentru o naştere fără complicaţii şi pentru a avea un copil sănătos. Pentru cuplurile cu probleme de fertilitate, pregătirea preconcepţională are un rol major în creşterea şanselor de concepere prin metode naturale sau asistate medical şi în bună desfăşurare a sarcinii şi naşterii precum şi în obţinerea unui copil sănătos“, explică dr. George Vasilescu, medic primar obstetrică ginecologie în cadrul Columna Medical Center.

Printre serviciile oferite în cadrul programului se numără consultaţii de infertilitate cu ecografii transvaginale, sesiuni de consiliere pentru profertilitate, consiliere pentru stilul de viaţă, contact dirijat ecografic pentru cazurile de încercare pe cale naturală, acupunctură şi sesiuni de terapie Qi Gong.

Varianta online, elaborată pentru persoanele din provincie ce nu pot vizita constant clinica, cuprinde raportul de evaluare al dosarului medical în format electronic, informaţii complexe despre nutriţia profertilitate, cât şi consiliere specializată referitoare la adoptarea unui stil de viaţă care să contribuie la stimularea fertilităţii. Pentru începerea programului se va face o anamneză a pacientului şi se vor elabora paşii ce vor fi urmaţi pe perioda procedurii.

Durata programului variază în funcţie de nevoile individuale ale fiecărui cuplu, acoperind fie o lună şi jumătate, fie trei sau şase luni. Pentru pacienţii din afara Bucureştiului a fost conceput un pachet similar în varianta online.

Mai multe informaţii despre programul de concepţie se pot afla pe pagina online http://cmed.ro/ şi la numărul de telefon 021.9612/ 021.308.80.80.