Sprijin pentru copiii bolnavi de cancer

1 2 jpg jpeg

Persoanele interesate pot ,,adopta” unul dintre copiii bolnavi, prin trimiterea periodică a unei sume care este folosită pentru medicamentele şi investigaţiile necesare pe perioada tratamentului.

Pentru sprijinirea familiilor cu probleme financiare în îngrijirea copiilor spitalizaţi, voluntarii asociaţiei fac apel către persoanele care doresc să facă donaţii. Cei interesaţi pot contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de tratament ale unui copil sau tânăr bolnav prin orice donaţie.

Asociaţia P.A.V.E.L.

Este un grup de părinţi sau rude a unor copii, tineri sau adulţi care au fost (supravieţuitori sau care au decedat) sau sunt bolnavi de cancer sau, susţinători ai acestor părinţi şi copii. Asociaţia există pentru că ajutorul umanitar, speranţa, compasiunea sunt întotdeauna condiţii ale supravieţuirii în situaţiile dramatice de confruntare cu bolile cronice. Voluntarii asociaţiei oferă sprijin moral, informaţional, psihologic, social şi material copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, de leucemii sau de anemii grave.

Persoanele interesate pot afla mai multe despre asociaţie, despre misiunea lor pe pagina www.asociatiapavel.ro/home.php. Pentru donaţii poţi accesa pagina online sau poţi afla mai multe detalii la numărul de telefon: 021 344 28 85, 021 346 84 80.