Somnul adânc previne hipertensiunea
Oamenii de ştiinţă americani de la Şcoala Medicală Harvard au studiat impactul asupra sănătăţii al somnului profund, etapă care în mod normal durează între 90 de minute şi două ore în fiecare noapte.
În cadrul cercetării au fost monitorizaţi 784 de bărbaţi care nu aveau probleme cu tensiunea. În timpul celor trei ani şi jumătate, cât a durat studiul, participanţilor li s-a măsurat tensiunea arterială şi li s-au monitorizat stadiile de somn profund. Cu cât durata somnului profund era mai mică, cu atât a crescut şi riscul bărbaţilor de a face hipertensiune.
Perioada de somn profund este bnenefică pentru sănătate, pentru că în cadrul acestuia scad activitatea electrică a creierului, ritmul cardiac, nivelul adrenalinei şi al tensiunii arteriale.