Şi hainele de firmă conţin compuşi toxici
Potrivit unui studiu efectuat de organizaţia Greenpeace, 14 firme cunoscute de îmbrăcăminte conţin chimicale care pot afecta organele reproducătoare. Pentru această cercetare, Greenpeace a analizat eşantioane de haine fabricate în Vietnam, China, Malaezia şi Filipine.
În două treimi dintre acestea au fost depistaţi etoxilaţi de nonilfenol, substanţe folosite ca şi detergenţi în numeroase procese industriale, inclusiv pentru fabricarea materialelor textile.
Deversată în canale, această substanţă se transformă în nonilfenol, compus foarte toxic. În cazul oamenilor, această substanţă se poate acumula în organism, perturbând fertilitatea şi creşterea, au atras atenţia specialiştii.