Schimbările hormonale de la menstruaţie pot agrava astmul
Cercetătorii norvegieni au descoperit că problemele respiratorii se înrăutăţesc în perioada ovulaţiei. Studiul a fost realizat pe aproximativ 4.000 de femei care aveau ciclul menstrual regulat, la o perioadă de 28 de zile sau mai puţin şi care nu luau contraceptive hormonale.
Dintre participante, 8% au fost diagnosticate cu astm bronşic, în timp ce 28,5% erau fumătoare. Astfel, specialiştii au ajuns la concluzia că femeile ar trebui să-şi modifice medicaţia pe perioadă menstruaţiei pentru a nu avea mai multe probleme respiratorii.
,,Cercetarea este cu atât mai interesantă cu cât femeile au posibilitatea de a gestiona mai bine simptomele astmului într-o anumită perioadă a lunii. Încă de la începutul ovulaţiei ele pot lua măsuri, precum inhalatoarele care conţin suficientă doză de medicament, pentru a preveni agravarea astmului bronşic”, a precizat Samantha Walker, medic în cadrul Asociaţiei de Luptă Împotriva Astmului, din Marea Britanie.
Problemele respiratorii se agravează atât în rândul femeilor care sunt diagnosticate cu astm, cât şi în cazul celor fumătoare sau a celor care suferă de obezitate.