Săpunurile antibacteriene nu sunt mai eficiente decât cele obişnuite
Pentru a demonstra acest lucru, echipa doctorului Min-Suk Rhee de la Korea University din Seul a examinat efectele triclosanului, cel mai comun dezinfectant din săpunurile antibacteriene, asupra bacteriilor de pe mâini. Cercetătorii au testat acest ingredient chimic pe 20 tulpini de bacterii (de exemplu, E. coli, Salmonella, Staphylococcus aureus ) cu ajutorul a 16 voluntari adulţi şi au comparat eficacitatea săpunurilor obişnuite şi a celor antibacteriene în eliminarea microbilor de pe mâini. Ei au expus bacteriile la triclosan timp de 20 secunde, la o temperatură ambiantă de 22 de grade Celsius, precum şi la o temperatură mai caldă, recreând în laborator condiţiile pentru spălarea mâinilor din viaţa de zi cu zi. Pentru testele lor, cercetătorii au folosit o concentraţie de triclosan de 0,3%, maximul permis în Uniunea Europeană, Canada, Australia, China şi Japonia, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres. Voluntarii s-au abţinut să recurgă la săpunuri antibacteriene timp de cel puţin o săptămână înainte de testul comparativ, iar apoi s-au spălat bine pe mâini timp de 30 de secunde cu două tipuri de săpun şi s-au clătit cu apă fierbinte. Anterior, pe mâinile lor au fost aşezate bacterii. Potrivit studiului, "nu există nici o diferenţă semnificativă între efectele bactericide ale unui săpun obişnuit şi cele ale unui săpun antibacterian atunci când le utilizăm în condiţiile vieţii reale". Triclosan este un agent antibacterian folosit mult timp în multe dintre produsele de igienă (săpun, pastă de dinţi, deodorante) şi în produsele cosmetice. De asemenea, aceştia au mai relevat că mulţi dintre producători şi-au retras produsele de pe piaţă din cauza controverselor cu privire la riscurile pentru sănătate şi la lipsa de eficienţă a triclosanului. Numai 13 săpunuri antibacteriene din cele 53 studiate în 2014 în Coreea de Sud conţineau triclosan. După publicarea studiilor legate de triclosan referitoare la cazurile de rezistenţă la antibiotice şi dereglări hormonale, autorităţile din domeniul sănătăţii din SUA au decis să reexamineze nivelul de siguranţă al acestei substanţe, ceea ce ar putea duce la restricţii cu privire la utilizarea acesteia.