S-a deschis primul spital privat de ortopedie şi traumatologie
Problemele de ortopedie şi traumatologie pot fi tratate de astăzi şi în regim privat, în primul spital cu acest profil din ţara noastră.
Spitalul, care aparţine lanţului MedLife, include ambulatoriu de specialitate, departament de imagistică şi radiologie medicală, bloc operator cu trei săli de operaţie, secţie de ATI cu două compartimente (septic şi aseptic), unitate de primiri urgenţe care va asigura funcţionalitatea spitalului 24/24 ore, departament de kinetoterapie şi recuperare medicală, laborator pentru analize de urgenţă, rezerve cu câte unul sau două paturi, capacitatea totală a spitalului fiind de 45 de paturi.
Unitatea este dotată cu aparatură modernă, care permite tratamente complete. La acest spital se pot realiza diverse intervenţii artroscopice, cura chirurgicală a fracturilor, intervenţii la nivelul antepiciorului, artroplastii totale de şold şi genunchi, sindrom de canal carpian, osteotomii de corecţie, vertebroplastii şi diverse intervenţii la nivelul coloanei vertebrale.
Spitalul este situat în sectorul 2, bulevardul Ferdinand nr. 98-100.