Ridichea neagră, de folos în crizele biliare

1 2 jpg jpeg

De regulă, colicile biliare apar în urma unei mese copioase sau bogate în alimente grase. Cele mai frecvente cauze ale crizei sunt fie litiaza biliară (pietrele la bilă), fie colecisita. În afară de durere, suferindul poate avea crampe, vărsături, transpiraţii reci, febră.

Un remediu vechi

Ridichea neagră e folosită din vechime în medicina populară. A fost utilizată şi în antichitate, şi în Evul Mediu, când se credea că proprietăţile sale pot contracara efectele otrăvirii, dar şi ale răcelii sau ale diverselor neplăceri digestive. Rădăcinoasa având denumirea ştiinţifică Raphanus sativus te ajută să treci cu bine peste iarnă şi te vindecă de răcelile de sezon. Are coaja de culoare neagră, iar miezul ei alb se consumă crud ori sub formă de suc.

Efecte benefice

Bogată în uleiuri volatile, în vitamine (A, C, B1, B2, E) şi minerale (calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu), rădăcinoasa este un aliat în numeroase boli: migrene, viroze respiratorii, litiază renală şi biliară, dischinezie biliară, constipaţie, astm, bronşite, reumatism şi gută. De asemenea, este un bun detoxifiant, stimulează pofta de mâncare şi echilibrează atât nivelul de apă din corp, cât şi pe cel de sare.

Sucul dizolvă calculii biliari

Specialiştii în fitoterapie spun că sucul proaspăt de ridiche neagră contribuie la dizolvarea calculilor biliari (aşa-numitele pietre la bilă) şi la scăderea în intensitate a durerilor. Curăţă ridichea de coajă, dă-o prin răzătoare şi stoarce fâşiile obţinute cu ajutorul unei site sau printr-o bucată de tifon. Bea înainte de fiecare masă principală a zilei câte o ceaşcă. În acest timp nu consuma carne, mezeluri, ouă, brânză, băuturi alcoolice sau condimente. Dacă nu poţi să bei trei căni pe zi, poţi bea una singură dimineaţa, pe stomacul gol, apoi se recomandă să stai culcată pe partea dreaptă 30 de minute.

Citeşte mai multe pe această temă AICI